Din fericire, sfârșitul anului trecut a (re)pus în discuție proza scurtă, atât la nivel conceptual, cât și concret, din punct de vedere al producției, promovării, vânzării, publicului etc. Proza scurtă a fost scoasă din sertar, ștearsă de praf și pusă pe masa cititorilor, atât pe plan mondial (prin Nobelul lui Alice Munro și prin apariția multor cărți bune), cât și pe plan local, prin inițiativa scriitorului și criticului literar Marius Chivu de a mixa cele mai bune povestiri românești (în opinia lui) într-o piesă inedită: Best of: Proza scurtă a anilor 2000 (Editura Polirom, 2013).
Am urmărit discuțiile din presa scrisă culturală vis-a-vis de subestimarea și, implicit, subevaluarea genului care, spune același Marius Chivu, a fost, de-a lungul timpului, neîndreptățit. S-au spus multe lucruri bune, s-au provocat anchete, s-a disecat situația actuală, s-au făcut incantații de alungare a ghinionului prozei scurte, s-a prevestit un posibil viitor luminos pentru povestași (care, poate, nu vor mai bate în van la ușile editurilor) și s-a ajuns la concluzia că avem public pentru proză scurtă, așa că editurile trebuie să mizeze mai mult pe autorii care ”produc” povestiri, să-i publice, gireze și promoveze. Pentru un cititor de proză scurtă, cum mă declar mândră, ceea ce s-a întâmplat în ultimele două-trei luni grație antologiei sus-numite este o sărbătoare.
[Fac o mică paranteză, cu voia voastră, spunându-vă că gustul pentru proză scurtă se formează în timp. Am învățat asta în urmă cu câțiva ani când, dacă mă întrebai, îți spuneam că citesc romane. Asta pentru că e dificil să citești zece povestiri strânse într-un volum care au o vagă legătură între ele sau deloc. Practic, citești niște micro-romane, iei niște pastile de literatură cu care, la început, nu prea știi ce să faci. E cam la fel cu proza scurtă cum e cu poezia. Și, când te prinde ”microbul”, greu te mai lasă.]
Vedere panoramică asupra remixului
Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: Marius Chivu (editorul antologiei) a făcut o treabă faină, greoaie, exasperantă pe alocuri, mânat de pasiunea pentru proză scurtă (de altfel, ne tot ”amenință” cu un volum de povestiri proprii, îl așteptăm cu multă curiozitate!) și, exact cum spuneam la început, a provocat o avalanșă.
În date tehnice, cuantificabile (am mai spus-o cu alte ocazii, dar, de dragul unei imagini de ansamblu, o reamintesc), Best of conține 40 de proze scrise de 23 de autori: Ioana Băețica Morpurgo, T.O. Bobe, Lavinia Braniște, Dan Coman, Luca Dinulescu, Adrian Georgescu, Radu Pavel Gheo, Silviu Gherman, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Mihai Mateiu, Mitoș Micleușanu, Angelo Mitchievici, Veronica D. Niculescu, Radu Paraschivescu, Cezar Paul-Bădescu, Liviu Radu, Sorin Stoica, Lucian Dan Teodorovici, Alex Tocilescu, Călin Torsan, Marian Truță. Pentru a strânge toate textele acestea și a selecta în cunoștință de cauză, editorul s-a ”supus” la a (re)citi peste 60 de cărți și 40 de autori români de proză scurtă, în decursul unui an.
În prefață Marius Chivu își explică, pe larg, demersul. Citez un fragment:
”Sper ca demersul de față – o premieră editorială la noi – să reprezinte un act de recuperare, (re)descoperire și (re)evaluare, deopotrivă a genului scurt și a noii generații de prozatori, atât din partea criticilor literari, cât, mai ales, din partea cititorilor de literatură română contemporană. În același timp, sper ca această antologie să funcționeze inclusiv ca un gest de gratificare și încurajare pentru cei care au scris și continuă să creadă în proza scurtăîn ciuda pieței și a oricărui trend literar” (p. 7; îngroșările îmi aparțin).
Criteriile care au stat la baza selecției autorilor și a textelor sunt:
”(…) scriitorul să fi debutat individual cel mai devreme în preajma anului 2000 și să fi publicat cel puțin un volum de proză scurtă” (p. 8).
S-a încercat (și s-a obținut, de altfel) o varietate stilistică (și tematică!), astfel încât volumul este străbătut de proze minimaliste, fantastice, realiste, new- weird (nu știam ce înseamnă asta până când nu am citit prozele lui Alex Tocilescu, Cat’s Avenger și Veceul, pe care ulterior le-am inclus în acest subgen), horror, parabole, satire, proze absurde, politice, etc. De asemenea, s-a încercat păstrarea unui număr de pagini (30, din câte am înțeles) dedicate fiecărui scriitor – unii autori au doar un titlu, întins pe mai multe pagini, iar alții au două sau trei, mai mici individual ca număr de pagini. Seria antologiilor anuale Great American Short Stories i-a servit ca model editorului, după cum el însuși precizează în prefață.
M-au amuzat datele de ”sociologie literară” incluse la sfârșitul prefeței și, totodată, m-au uimit: se pare că, dintre cei 23 de scriitori incluși în acest Best of, doar 3 sunt de parte feminină; cel mai în vârstă autor s-a născut în 1948, iar cel mai tânăr în 1983; majoritatea autorilor sunt filologi, urmați îndeaprope de cei care au absolvit Politehnica; cireașa de pe tort: aproape o treime dintre prozatori sunt și muzicieni.
Toată această paletă de texte și scriitori îi face bine cititorului pus pe descoperiri, celui care vrea să recupereze lecturi, care este înarmat cu răbdare, pix și foaie pentru a-și nota edițiile cărților pe care le va căuta pentru a citi mai multe proze scrise de un autor sau altul. Și-l va mulțumi și pe cititorul care nu citește prea des parabole, să zicem, dar acum le găsește aici și le consumă – și, poate, i se face poftă de mai mult. De cealaltă parte, va obosi pe cititorul căruia nu-i place să treacă de la un text la altul complet diferit, scris în cu totul alt registru, în alt stil, cu alte premise, într-o realitate distinctă ș.a.m.d. 40 de texte, pe o întindere de 440 de pagini într-un format mai mare decât de obicei (145×225), va fi un chin pentru cititorul obișnuit să savureze un autor pe o perioadă mai lungă de timp. Dacă merită sau nu, cititorul va hotărî în ceea ce-l privește.
Selecția selecției sau best of-ul meu din Best of
Cred că a venit momentul, după un preambul lung, să punem lupa pe texte.
Dacă nu ești un computer, atunci sunt toate șansele ca selecțiile pe care le faci să-ți exprime gustul, să vorbească despre tine. Îmi asum acest ”risc” și vă mărturisesc că mi-au plăcut la nebunie fix jumătate dintre prozele antologiei Best of (adică 20 din 40, pe numărate). Nu spun că e vina editorului că nu am rezonat eu cu cealaltă jumătate, ar fi absurd. Pur și simplu au fost mici detalii care m-au făcut să strâmb din nas, să vreau să se termine mai repede un text sau altul, sau nu m-au convins sută la sută.
Ar lungi considerabil materialul de față să vă vorbesc despre toate cele 40 de texte, chiar și numai despre cele 20 de proze care mi-au plăcut. Așa că le împart în 10 descoperiri (despre care voi nota câteva impresii) și 10 confirmări (fie scrise de autori deja foarte cunoscuți, fie de cei în prag de afirmare), toate lecturi musai din punctul meu de vedere.
Astfel, m-au dat pe spate, pe rând, aceste descoperiri:
– Ioana Baetica Morpurgo cu Planeta Do diez – prin liceu, citisem ceva de autoare (nu mai știu ce, probabil ceva din volumul ei de proză scurtă Fișă de înregistrare, dar am împachetat-o în memorie cu Ovidiu Verdeș și a lui Muzici și faze, habar n-am de ce). Planeta Do diez începe așa: Igor a avut o mamă care și-a tăiat sfârcurile când l-a născut – ca să nu-l alăpteze. Cum este și prima proză scurtă din antologie, mi-am frecat palmele și mi-am zis: nebunie!
În registru absurd, autoarea construiește povestea lui Igor și a mamei lui cu toate fundamentele necesare să devină validă. O frumusețe de text, ca fir narativ și stil, plin de candoare.
– Dan Coman cu O întâlnire cu cititorii – un text plin de umor, dar și de întâmplări ce par desprinse dintr-o altă realitate (deși o cunoaștem prea bine cu toții și ne-am lovit de penibilul situațiilor). Săracul poet acceptă invitația de a întâlni elevii clasei a cincea dintr-un sat, la o oră de română. Numai că nimic nu merge conform planului, fiind așteptat cu surle și trâmbițe de primar și toate cadrele didactice din unitate, cu o scenetă dedicată lui. De aici încolo vă las să descoperiți.
– Mihai Mateiu cu Bunica murind – o proză de două pagini jumătate și o forță narativă extraordinară. Pentru că este o pastiluță, ce se citește în trei minute, vă spun doar atât: moartea ia formă umană, ”călărind-o” pe bunică, ca formă de explicare a unui proces dureros.
– Mitoș Micleușanu cu Salonul de estetică, o povestire cu iz macabru în care personajul principal, domnul Negură, proaspăt văduv, are o dorință specială pe care i-o transmite esteticianului de la salonul de estetică mortuară: vrea ca soția sa decedată să ia chipul unei alte femei. Stranie și fain gradată!
– Angelo Mitchievici cu Niște gândaci – dacă mi-ar fi spus cineva că voi citi vreodată o proză în care gândacii sunt puși sub lumina reflectorului, probabil că m-aș fi amuzat pe seama lui. Însă scriitorul o face atât de bine, legând gândacii, ca un simbol, de istoria unei familii și de destinul unui tânăr, încât la sfârșit te face să te simți mic, ca un gândăcel, în comparație cu ce a scris. De la normele nescrise acceptate de societate la normele adoptate de un individ.
– Liviu Radu cu Babl, o reinterpretare minunată a episodului biblic în care personajul principal este Noe (aici Noeh) și a sa arcă, care m-a ținut acolo, fascinată de poveste, de personaje, de motorul inedit al derulării acțiunii.
– Sorin Stoica atât cu După soare, cât și cu Neînțelesuri este, poate, autorul care m-a surprins cel mai tare. Auzisem zvonuri cu privire la talentul său pus pe același rând cu proza scurtă românească de valoare. Are atâta forță narativă și luptă cu arme atât variate (povești faine, comic de limbaj și de situații, personaje creionate cu tușă sigură etc.), încât mi-e rușine că nu l-am citit până acum. Ambele proze sunt narate la persoana I singular: După soare are în centrul său un băiețel căruia îi este frică de moarte și care descoperă, treptat, că soarele piere, iar el nu este nemuritor; Neînțelesuri trece la grupa de vârstă a seniorilor – un pensionar povestește, într-un stil inedit, despre sensul vieții pe care fiecare îl poate da după propriile dorințe și puteri. Ceva frumos este cel de-al treilea text al autorului inclus în antologie, dar acesta nu mi s-a mai părut la fel de spectaculos.
– Alex Tocilescu, tot cu două proze: Cat’s Avenger și Veceul. În prima, Tocilescu este Tocilescu, un tânăr care are o problemă cu patru copii (toți poartă același nume, Nicolae Popescu, dar nu au legături de rudenie) care chinuie o pisică. Ei, și acest tip se hotărăște să colinde familiile copiilor în cauză. Unde nu este luat în serios și i se pare că părinții sunt iresponsabili, se răzbună în contul pisicii într-un mod … exploziv. Cum se încheie e o încântare.
Cea de-a doua proză are în prim plan un veceu super dotat, super deștept, care devine prietenul cel mai bun al proprietarului. Prietenia are de suferit atunci când veceul întreține relații sexuale cu iubita proprietarului. Mișto și ciudat, nu? Să vedeți cum e scrisă!
Confirmările vin din partea unor scriitori pe care i-am mai citit și care mi-au plăcut la fel de mult și la recitire sau în alte proze pe care le-am întâlnit în Best of. Îi menționez tot în ordinea în care apar în antologie, împreună cu textele mele preferate: Lavinia Braniște – dintre cele trei texte cel mai mult m-a încântat Moartea caracatiței Paul; Adrian Georgescu cu Dragoste cuantică; Radu Pavel Gheo cu Integrare la Găurești; Florin Lăzărescu și Titanicul; Dan Lungu, cu precădere cu Părul contează enorm; Cosmin Manolache, mai ales cu Vă mulțumesc cu anticipație; Veronica D. Niculescu și Sfoara; Radu Paraschivescu cu al său Filoclub(ul) – musai, musai de citit!; Cezar Paul-Bădescu și minunata Aurora; Lucian Dan Teodorovici și inconfundabila proză După gâște (a propos, editorul spunea că a evitat povestirile care au fost ecranizate, dar bijuteria aceasta a fost transpusă în limbaj conematografic în 2009; nu mă plâng, e doar o observație); Marian Truță cu Lungul drum din cer acasă.
Tragem linie
Să nu se înțeleagă din împărțirea aceasta ingrată (făcută din rațiuni de spațiu) că ceilalți autori din antologie sunt de neglijat. Gustul personal, precum afirmam și mai sus, m-a făcut să le scot la înaintare pe acestea. Însă mi-au plăcut, moderat, și textele lui Silviu Gherman, T.O. Bobe, Luca Dinulescu, Călin Torsan.
În încheiere, pentru mine, timpul petrecut cu antologia Best of: Proza scurtă a anilor 2000 a fost răsplătit cu vârf și-ndesat, a fost o experiență plăcută și, dacă vreți, instructivă – de altfel, am și inclus volumul de față în topul trei personal al celor mai bune apariții de anul trecut. Cred că va avea, în continuare, ecouri pozitive apariția acestui volum și va produce o (mică, cel puțin) schimbare în modul în care este percepută literatura română contemporană.
Nu-mi rămâne decât să continui să-i ”vânez” pe autorii care mi-au plăcut în volumele individuale, să-l felicit pe editorul-DJ pentru efortul de a face acest (re)mix și viziunea de care a dat dovadă, iar pe voi să vă îndemn să luați cartea la voi acasă.
