Acum o vreme, regizorul Steven Soderbergh anunța că își vede ”pensionarea” din ce în ce mai aproape, lăsând deoparte lungmetrajele în favoarea regiilor de televiziune. După ceva timp de la ultimul său succes consistent, filmul biografic Behind The Candelabra i-a adus în acest an 8 premii Emmy.

Behind the Candelabra este ecranizarea fidelă și atentă a unei cărțulii biografice despre viața lui Liberace, scrisă din perspectiva iubitului său, Scott.

Cu titlul complet Behind the Candelabra: My Life with Liberace (În spatele candelabrului, viața mea cu Liberace) cartea a fost lansată în 1988, la un an după moartea artistului, și este scrisă de Scott Thorson în colaborare cu Alex Thorleifson. ”Colaborare” s-ar putea să fie un cuvânt cam tare, dat fiind faptul că Scott nu avea la activ prea multă educație formală în momentul când fusese adoptat, la figurat, de Liberace, iar viața lui de după Liberace l-a dus într-un program de protecție a martorilor, apoi, ocazional, pe la închisoare. Cert este că amintirile sale au fost transformate de scriitoarea de biografii Alex Thorleifson (fostă artist plastic) într-o frumoasă, bogată și aparent sinceră carte biografică despre Liberace, din punctul de vedere intim al companionului și iubitului său, Scott Thornton.

Nu știu la ce vă gândiți voi când spuneți azi Liberace. Eu mă gândesc, simplist, la un spectacol flamboaiant și la un pianist gay, dat fiind că epoca lui era înfloritoare înainte de a mă fi născut eu și, chiar dacă am fi fost contemporani, mă îndoiesc că prezența lui ar fi trecut de bariera cenzurii comuniste. Interesant este faptul că, ”pe vremea lui”, pentru publicul său, Liberace era doar un spectacol flamboaiant. Cuvântul gay nu intervenea în nici o discuție publică; Liberace a păstrat secretul până la moarte, iar cei din jurul său (familie, prieteni, angajați apropiați) au păstrat și ei tăcerea. Ironic însă, conform textului original, presa, deși știa, a dat dovadă de un neașteptat bun simț și și-a ținut gura:

Like other gay entertainers, he was protected by the people who worked for him or with him. They would never risk their lucrative jobs by talking to the press. Even if they did, the press wouldn’t publish their stories. The entertainment world is a closed fraternity—and the media are as much a part of it as the stars.

behind_the_candelabra_coverÎn paranteză fie spus, deși presa pare să se fi transformat considerabil în patru decenii, probabil cele câteva procese intentate ziarelor care făcuseră aluzii discrete la înclinațiile sexuale ale lui Liberace vor fi tăiat cheful oricărui reporter de a mai face comentarii asupra a ceea ce se întâmpla în viața personală a starului. Procesele, desfășurate în anii ’50, o perioadă încă homofobă, au fost câștigate de Liberace, care, cu această ocazie, a popularizat expresia ”What you said hurt me very much. I cried all the way to the bank”, primind, desigur, despăgubiri pentru afirmațiile ”calomnioase”.

Banii aceștia însă erau mărunțiș pe lângă ce onorariu primea deja Liberace, care în anii ’50 era socotit cel mai bine plătit om de scenă din lume și avea deja imaginea sclipitoare și ostentativă care i-a adus faima: bijuterii opulente, haine din blănuri rare, mașini de colecție, lame-uri, paiete, strassuri. Cartea menționează chiar faptul că Liberace este mai mult sau mai puțin direct responsabil pentru imaginea, la fel de sclipicioasă, a anilor maturității lui Elvis. Desigur, acesta a fost doar începutul show biz-ului exploziv, iar drumul, odată deschis, a fost urmat cu succes de staruri precum Elton John (admirator declarat al lui Liberace), David Bowie, Freddie Mercury, Michael Jackson sau Prince.

liberace-scott-thorsonSpre sfârșitul anilor 70, când Liberace se apropia de vârsta de 60 de ani, a avut loc întâlnirea cu cel care urma să fie cel mai important bărbat din viața sa, tinerelul de 18 ani Scott Thorson, care i-a devenit în următorii ani iubit, companion, cel mai bun prieten și aproape fiu – motiv pentru care Liberace l-a convins chiar să suporte operații estetice pentru a ajunge să semene cu el.

Aici începe filmul lui Soderbergh, cu Michael Douglas seducător în rolul lui Liberace și Matt Damon surprinzător la cei 43 de ani ai săi în rolul de boy toy de 18 ani al lui Scott. Cum spuneam mai devreme, filmul (filmat pentru HBO Films cu un buget de numai 23 milioane $) este fidel cărții biografice, dar, evident, departe de a picta un tablou complet. Lipsesc cei 50 de ani care l-au făcut pe catolicul de origine poloneză Wladziu Valentino să devină Liberace, cel mai adulat artist de scenă al lumii, dar un personaj singuratic și casnic în intimitatea palatelor sale. În ceea ce privește orientarea sa sexuală, lucrurile nu au necesitat mai multe explicații:

He couldn’t help being attracted to men. Their bodies, their scent aroused him in a way no female could. He had to face the truth. He couldn’t change, no matter how hard he tried. Being gay was as much a part of him as the color of his eyes or his hair. But that idea was unacceptable to the church. […] According to Catholic dogma, the failure to confess a sin is also a sin—a sin of omission. Lee said he felt he was damned if he did and damned if he didn’t.

michael-liberaceNu sunt teribil de prezente, de asemenea, dilemele existențiale ale lui Scott (pe care, de dragul decenței, le vom considera sincere), asupra moralității relației dintre un ”old queen” de 58 de ani și un băiat de 18 (sau 16, cum se menționează în alte surse), pe care îl vrea și drept iubit, și drept fiul pe care nu îl avusese niciodată. Filmul, discret, nu insistă asupra acestui aspect și se concentrează mai degrabă pe viața personală a starului, pe Lee cel în trening, cu chelie, ronțăind la film floricele, înconjurat de 20 de pudeli, omul din spatele candelabrului, elementul mereu prezent pe scenă, pe pian, parte din imaginea lui Liberace, alături de inelele uriașe, blănurile și părul mereu impecabil (în realitate o perucă).

Nu știu câtă plăcere vă va face să citiți o carte biografică fără o valoare literară prea mare, despre un personaj mai puțin familiar culturii și societății noastre, dar vă recomandăm filmul, mai ales pentru jocul celor doi actori principali, și încheiem cu o înregistrare de la unul dintre spectacolele sale (în care apare și Scott, pe post de șofer) și cu trailerul filmului, nu înainte de un ultim citat despre Crăciunul din casa lui Liberace:

That year we had eighteen huge Christmas trees, more than 350 red and white poinsettias, table decorations, greenery, wreaths—enough candles, lights, and tinsel to stock a department store. Getting everything done required a huge expenditure of effort and unbelievable expense. I spent every one of those $25,000. Looking back, it’s hard to imagine doing all that for one fifty-eight-year-old man’s pleasure.

http://youtu.be/fp3wAyRf15c

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *