Cautare dupa "haruki murakami"

10 sfaturi despre scris de la Haruki Murakami (din „Meseria de romancier”)

M-am reîndrăgostit de Haruki Murakami prin Meseria de romancier. Chiar dacă nu am fost întotdeauna de aceeași părere cu el de-a lungul celor 12 eseuri din acest volum, admirația pentru stilul său franc, pentru curajul de a se raporta la sine și la propriile scrieri lucid, fără menajamente și fără ocolișuri, pentru subiectivitatea fățișă, a fost necontenită. E o provocare și un privilegiu, cred, să intri în lumea lui Murakami. Îți deschide ușa și te lasă să privești înăuntrul procesului său creativ, minții sale, vieții sale. Nu ai cum să te plictisești citindu-l, fie că ești sau nu fan Murakami, fie că i-ai citit ficțiunea ori ba.  Citeşte tot articolul


Fanii scriitorului Haruki Murakami au stat noaptea la coadă pentru noua sa carte

Este un vis mai vechi de-al meu să văd bibliotecile şi librăriile pline ochi şi cu nişte cozi lungi la ghişeu. Să fiu nevoită să ocolesc o sută de oameni care aşteaptă cuminţi, toţi cu câte o carte, două, trei sau zece în braţe. Şi, chiar dacă singura dată când am văzut o astfel de coadă era la teatru şi afară ningea, iată că, în Japonia, fanii lui Haruki Murakami au stat noaptea la coadă pentru a se asigura că se numără printre primii care pun mâna pe un exemplar din noua carte a autorului. Citeşte tot articolul


Haruki Murakami şi cel mai lung interviu din istorie

Poate că unii dintre noi s-au numărat printre cei care au dorit să afle un răspuns direct de la scriitorul Haruki Murakami. E cât se poate de firesc, totodată, ca pentru o activitate atât de bogată, un scriitor să primească întrebări cât mai variate şi, cu siguranţă, din cele mai neobişnuite. Dar probabil că nici scriitorul însuşi şi nici cei care l-au ajutat să lanseze site-ul temporar, destinat acestor mesaje de la cititori, nu s-au aşteptat la cele 37.465 de întrebări. Citeşte tot articolul

Interviu imaginar cu Tengo, personaj din 1Q84 (Haruki Murakami). Sfaturi pentru scriitori

3 p.m. Ne întâlnim în faţa cafenelei din Shinjuku. Singura din apropiere de casa lui şi, din câte am înţeles, singura din acest cartier. Nu mi-l imaginez scriind aici. Nu intru, dar sunt suficient de aproape de fereastră încât să văd mesele prea mari şi prea înghesuite, fumul prea gros şi, chiar dacă de data asta nu-mi dau seama, pot să-mi imaginez oamenii mult prea gălăgioşi care vin să-şi bea cafeaua aici. Nu-l aştept mult. Tot timpul în care vine spre mine mă priveşte. Îmi întorc privirea spre cafenea. Ochii lui Tengo par să caute ceva, să descrie o poveste înainte de a te cunoaşte. Facem cunoştinţă. Îmi întinde mâna puternică. „Mergem la mine”, îmi spune. „Cafeaua de aici nu e bună de nimic”. Ştiam, aşa stabiliserăm să se deruleze interviul. Un scriitor la el acasă, în mediul lui, printre cărţile care îl inspiră şi care-i alcătuiesc o parte din univers. Citeşte tot articolul

Despre lumea lui Haruki Murakami

Haruki Murakami este poate unul dintre cei mai îndrăgiţi romancieri din ultimii ani. Romanele sale propun o lume aflată la graniţa dintre realitate şi fantastic, o lume fascinantă, intrigantă. Vă propun un documentar de o oră despre această lume a lui Murakami, ale cărei secrete sunt vânate de producătorul şi prezentatorul BBC Alan Yentob. Citeşte tot articolul

Haruki Murakami, nu doar pentru ochi curioși ci și pentru urechi fine

Aminteam ceva mai demult (aici și aici) despre preferințele muzicale ale lui Haruki Murakami la care acesta face referire în aproape toate cărțile lui. Cei care cunosc romanele scriitorului japonez știu cât de des amintește de muzica clasică și muzica rock, de jazz și de folk, genuri muzicale care-i sunt pe plac și pe care le ascultă mai tot timpul, chiar și atunci când scrie (se pare că Murakami are acasă mai mult de șase mii de înregistrări). Citeşte tot articolul

Rănile realităţii, vindecate prin fantastic. Haruki Murakami, „Cronica păsării-arc”

Dintre romanele lui Haruki Murakami, Cronica păsării-arc (1994) reuşeşte cel mai bine să inducă o senzaţie de stranietate la toate nivelurile şi încă din primele pagini. Totul pare a fi de pe altă lume – o lume văzută parcă prin lentila distorsionantă a unui iluzionist –, cu alte reguli şi chiar cu alte legi fizice. În acest roman, nu se poate delimita lumea reală de cea ficţională, căci aşa-zisa realitate nici măcar nu mai are reprezentanţi, aşa cum se întâmplă totuşi în alte cărţi ale sale. În Cronica păsării-arc, toate personajele par a fi absorbite într-o dimensiune în care nimic nu este ceea ce pare şi din care o întoarcere nu este posibilă, căci nu există acel altundeva al „normalităţii”. Totul este supus imprevizibilului, iar personajele trebuie să se adapteze rapid evenimentelor ce le dau peste cap existenţa. Abia în IQ84, cel mai recent roman al său, Murakami va mai explora atât de îndrăzneţ şi de complex un tip de fantastic ce nu este nici realism magic, nici SF tehnicist, ci o scriitură în care oniricul şi fabulosul se întreţes pe un fundal al contemporaneităţii, ce pare că poate îngloba atât rutina, banalul, cât şi extraordinarul. Citeşte tot articolul

Moarte şi eros, Beatles şi literatură – „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

Stilul lui Haruki Murakami îl recunoşti imediat prin cel puţin două note distincte: titluri ce trimit la o serie de melodii celebre (şi nu aici se opreşte influenţa muzicii în scrierile lui Murakami) şi abordarea unui tip inedit de fantastic, amplasat într-un spaţiu hipermodernizat şi totuşi fără să fie împins înspre o formă de SF rece, distopic, ci mai degrabă înspre unul... poetic, filosofic. În ultimele sale romane, mai ales în IQ84, a explorat din plin această direcţie a fantasticului, dar în câteva proze de la începutul carierei sale, descoperim un alt Murakami, care abordează un realism pe care nu îl vom mai întâlni apoi. Romanul care l-a consacrat, Pădurea norvegiană (1987), care a şi fost ecranizat în 2010, construieşte o poveste despre pierdere şi regăsire, despre cât de mult din trecut putem recupera şi despre alegerea noastră de a lăsa fantoma acestui trecut să creeze un viitor atât de incert, încât nici un reper nu mai este identificabil. Citeşte tot articolul

Muzica lui Haruki Murakami

Oare cât ne-ar lua să facem o lista cu motivele pentru care citim? Foarte mult, evident, mai ales că fiecare dintre noi are propriile impulsuri subiective. Ba chiar uneori ne-ar fi greu să spunem pe bune de ce citim. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi trece materia literara prin propriul filtru al conştiinţei, ceea ce conferă unei cărţi multiplele interpretări. Dar muzica? Cum rămâne cu muzica din cărți? Citeşte tot articolul

Haruki Murakami – Coperte din toată lumea

„Don’t judge a book by it’s cover” spune cunoscutul proverb englez, iar un adevărat iubitor de carte nu ar face niciodată aşa ceva. Sau? :) Trebuie totuşi să recunoaştem că o copertă bine realizată contează foarte, foarte mult. Chiar dacă decizia finală nu se bazează doar pe aspectul exterior (sper!), o copertă elegantă, cu ilustraţii discrete şi totodată reprezentative pentru carte şi autor ne va smulge mereu o exclamaţie de admiraţie sau ne va introduce în mood-ul cărții. Citeşte tot articolul

Haruki Murakami pune “N”-ul in OZN

E foarte greu uneori, ca cititor, sa-ti dai seama dupa ce termini o carte din care n-ai inteles mare lucru daca esti tu prost sau daca autorul n-a stiut, sau n-a vrut sa se faca inteles. Bineinteles, un scriitor nu are obligatia de a se asigura ca absolut toata lumea care il citeste il si intelege. Daca ar fi asa, l-am studia pe Wittgenstein la gradinita. Citeşte tot articolul