Bookaholic

Adica, pe romaneste, nu atinge branza. Ce se intampla daca faci asta? Pai, e la tine. Si trebuie s-o dai mai departe. Dar nimeni nu vrea s-o primeasca. Mai tineti minte atinsa? Cam asa functioneaza. Povestea bucatii de branza mucegaita, uitata intr-un colt din curtea scolii este doar una dintre primele pe care veti avea ocazia sa le cititi in Jurnalul unui pusti (partea I) de Jeff Kinney.

Scris cu umor si cu o naturalete care ar putea foarte bine sa fie cea a unui copil, si completat cu ilustratii, romanul reprezinta jurnalul lui Greg Heffley, de care acesta se apuca dupa ce mama lui ii face cadou un caiet. Acolo scrie despre fete, despre scoala, despre fratele lui mai mare, Rodrick, si fratele lui mai mic, Manny, dar si despre cel mai bun prieten al lui, Rowley, impreuna cu care incearca in permanenta sa desluseasca logica popularitatii in scoala: ce inseamna si, mai ales, cum se obtine?

Desi e o carte pentru copii, recunosc ca am citit Jurnalul unui pusti dintr-un foc, in doua ore, fara sa pot sa-l las jos. Pentru ca e amuzant. Si pentru ca eram curioasa ce mai citesc copiii zilele astea, dupa ce i-am vazut pe pustii prietenilor si rudelor mele lipiti de cartea lui Kinney, ignorand cu totul vremea frumoasa si invitatiile la joaca – surprinzator, ca sa stea cu nasul intr-o carte.

Singura mea dilema apropo de Jurnalul unui pusti a fost faptul ca este genul ala de poveste spusa de un autor american pentru copii americani, cu toate cliseele si twist-urile de care dai de obicei prin filmele alea low-budget, de sambata dimineata, cu copii. Succesul masiv pe care l-a avut romanul in randul pustimii de la noi este, in cazul asta, explicabil tocmai prin faptul ca, in capul lor, cartea rezoneaza cu ce vad prin serialele americane de pe Disney Channel si Minimax. Si nu stiu cat de bine e asta.

Poate avem si noi nevoie de un jurnal al unui pusti (care sa nu fie Nica, sa fim seriosi, e destul loc in literatura si pentru niste copii atomici ceva mai moderni). Un pusti care sa treaca prin aventuri in care copiii se pot regasi, fara sa faca legatura cu niste personaje de la televizor. Ceva care sa se apropie de tentativa lui TO Bobe, cu a lui Cum mi-am petrecut vacanta de vara – prima parte a cartii, cel putin, inainte ca povestea s-o dea in balarii cu pirati, rapiri si cazane de smoala.

Dar, dincolo de asta, Jurnalul unui pusti chiar e o carte haioasa, care are deja doua continuari (2: Rodrick e cel mai tare si 3: Ultima picatura) si dupa care s-a facut deja si un film: