Pe Matteo Pericoli l-am descoperit acum câteva zile. Atunci v-am povestit despre una dintre ideile sale faine – operele literare ca machete. Astăzi însă, i-am găsit un alt proiect tare simpatic despre care trebuie să aflați și voi.
Acesta se numește Windows on the World. Ce face ilustratorul? Primește fotografii (sau merge personal în orașele respective), iar apoi desenează imaginile de la ferestrele scriitorilor din toată lumea. Apoi publică ilustrația sa împreună cu o mică descriere a priveliștii de la fereastra lui / ei scrisă de autorul în cauză.
Proiectul său a început în august 2010 și timp de un an a avut o rubrică specială în New York Times. Din ianuarie 2012 s-a mutat pe blogul Paris Review Daily.
Voi v-ați întrebat vreodată ce văd scriitorii voștri preferați de la fereastra lor? Mi se pare fascinant ca cineva care nu este atașat de un loc să fie atât de motivat încât să se străduiască să realizeze un desen după o vedere, iar acea imagine să fie apoi comentată de cel / cea care are o relație intimă cu spațiul respectiv, pe care îl vede zilnic, pe care îl urăște sau îl iubește, care îl inspiră sau îi produce blocaje ș.a.m.d. O idee simplă care a născut rezultate fascinante, atât pentru bookaholici, cât și pentru oamenii și artiștii din alte domenii.
”When you draw something, it often becomes more interesting somehow. It is not just representation, it’s more about telling a story. These drawings are not about how I see, but how I think. They are a kind of thinking process brought to life through lines”, spune Pericoli pentru The Guardian.
Tocmai pentru că desenează fragmente de orașe în acest proiect, Pericoli spune că se simte nu ca un artist, ci mai degrabă ca un scriitor de povestiri, care pune piesă cu piesă pentru a forma o parte din ansamblu. Până la urmă, câte sute de milioane de vederi de la ferestre nu sunt în această lume? Fiecare unică în felul său, fiecare cu o nouă perspectivă, limitată, asupra spațiului.
Dar haideți să ne și încântăm privirea cu câteva exemple :).
Vedere de la Istanbul numită ”Turkish Delight”. Priveliștea este de la fereastra lui Orhan Pamuk, scriitorul care adoră ceea ce vede ori de câte ori își ridică privirea de pe pagina unde scrie, dar care recunoaște, în același timp, că imaginea îl distrage uneori. Iată o parte din fragmentul publicat odată cu desenul lui Pericoli (restul aici):
”Most of my writing time is spent forming the next sentence in my imagination. When my mind is busy with words, all by itself my eye moves away from the page and the tip of the fountain pen.This is the landscape I have gazed upon through my Istanbul window for the last 15 years.
But I know some part of me is always busy with some part of the landscape, following the movements of the seagulls, trees and shadows, spotting boats and checking to see that the world is always there, always interesting and always a challenge to write about: an assurance that a writer needs to continue to write and a reader needs to continue to read.”
Imaginea este intitulată ”What the dead no longer see” (Ceea ce morții nu mai văd) și este ceea ce vede Ryu Murakami zilnic. Vederea clădirii zgârie nor îl întristează întrucât se gândește la toți cei care nu mai sunt și n-au apucat să o vadă în toată măreția ei.
”When I look at the skyscraper, I think about the people who died before it was finished and never got to see it. It’s like a visual image of the truism that once you’re dead, there aren’t any more new sights for you. A lot of homeless people live in the big park” (restul descrierii lui Murakami aici).
Jorge Luis Borges nu a putut să scrie despre ceea ce vede din casa lui. Însă a făcut-o cea care a rămas văduvă după moartea lui și care este la conducerea fundației cu numele autorului, Maria Kodama. Rezultatul nu este același, dar … ne mulțumim și cum mai puțin. Aceasta descrie ce poate vedea ea de la fereastra în care locuiește: grădina lui Borges.
”The window has one more surprise. From it, I can see the garden of the house where Borges once lived, and where he wrote one of his best-known short stories, “The Circular Ruins.’’ Here, I can move back and forth between two worlds. Sometimes, following Borges, I wonder which one is real: the world I see from the window, bathed in afternoon splendor or sunset’s soft glow, with the house that once belonged to Borges in the distance, or the world of the Library of Babel, with its shelves full of books once touched by his hands?” (scrierea completă aici).
Dennis Cooper și Parisul său fragmentat, rece și parcă neprimitor.
”This is the only window in the room where I live. It looks over the former grounds of the former monastery turned artists residency in the 10th arrondissement of Paris where I reside. I only look through it when I’m smoking” spune scriitorul, la obiect.
Francisco Goldman are, de departe, cea mai interesantă fereastră la camera sa din apartamentul pe care îl împarte cu un prieten în Mexic. Am ales un fragment, mai jos, o parte foarte mică din descrierea sa lungă, dar savuroasă.
”In the mornings I go down to a café facing the park for breakfast. They have terrific coffee. I usually have the waitress tell me about the chilaquiles, the enfrijoladas, molletes, and omelettes just so that I can savor her descriptions, and then I order the fruit and granola, and she makes fun of me for that. I work in the café for two or three hours and then go back to the desk in my apartment” (completarea aici).
Dacă mostrele de până acum v-au stârnit apetitul și vreți mai mult, găsiți aici.
Nu știu despre voi, dar eu tare mi-aș dori ca un artist român să facă o adaptare a proiectului lui Pericoli pentru România :).
