Cartea de bucate scrisă de Alice B. Toklas este ultima raritate pe care am pus mîna, după ce am tot vînat-o, vreo doi-trei ani. Nu am vrut s-o comand online, am zis să văd dacă apare pe vreun raft. Şi a apărut: un singur exemplar, într-o librărie mică, genul de loc unde îmi şi închipuiam, de fapt, c-o să dau peste ea.
Ştim că în celebrul cuplu Alice-Gertrude Stein, Alice era cea care gătea. Gătea, nu se juca. Asta pe lîngă multe alte lucruri la care se pricepea foarte bine, inteligentă şi spirt cum era. După ce Gertrude a murit, lui Alice i s-a propus să-şi scrie memoriile, lucru pe care l-a refuzat, argumentînd că Gertrude se ocupase deja de treaba asta, în Autobiografia lui Alice B. Taklas (trad. Florica Sincu, Editura Humanitas).
„Alice, talk less!“, gluma pe care tovarăşa ei de-o viaţă i-o tot administra din cînd în cînd, a lucrat, din nenorocire, am spune unii dintre noi, aşa că Alice a refuzat să vorbească direct despre viaţa lor. Ce a acceptat în schimb să facă a fost să scrie partea ei de poveste printr-un filtru pe care îl stăpînea perfect, anume arta gătitului.
Avea zeci de reţete, multe modificate în urma multiplelor puneri în practică, foarte multe legate de întîmplări anume, de experienţe cu oameni, locuri şi, nu de puţine ori, cu privaţiuni şi greutăţi. Perioada în care ea şi Gertude au fost voluntare transportînd cu un Ford T, vai de capul lui, mîncare soldaţilor răniţi din spitalele din Paris, în timpul Primului Război Mondial, ocupă multe pagini şi e legată de multe feluri de mîncare, unele dulci, în ciuda atmosferei horror. A făcut carieră printre fanii lui Alice cea de ciocolată caldă.
În carte, pe lîngă reţetele pe care le povesteşte în detaliu, dă tot felul de informaţii despre cum gătesc şi cum trăiesc francezii, despre ce ştiu foarte bine să facă şi despre lucruri pe care aparent nu le vor face niciodată. Stricteţea şi încăpăţînarea lor, cînd vine vorba de reţetarul tradiţional, e subiect de ironii pe care Alice le plasează, ca de obicei, discret, dar ferm:
„We, foreigners living in France respect and appreciate this point of view, but deplore their too strict observance of tradition which will not admit the slightest deviation in a seasoning or the suppression of a single ingredient. For example, a dish as simple as a potato salad must be served surrounded by chicory. To serve it with any other green is inconceivable“.
Cînd Alice povesteşte despre mîncare vorbeşte despre „we“, „noi“ şi asta e ceva care umple cartea de o căldură aparte, care ţine de amintire, ataşamet şi generozitatea. Cînd Alice îşi scrie reţetele, scrie şi amintiri, aduce în prezent figuri şi istorioare, memoriile pe care a refuzat să le scrie direct. Şi vorbeşte, desigur, despre Gertrude Stein, care e Gertrude Stein şi apare cu un aer absolut firesc în mai tot ce poveşteşte Alice B. Toklas. E şi foarte amuzantă, exactă, cîrcotaşă, fermă şi îndrăneaţă. Ei îi aparţine celebra reţetă de Haschish fudge (which anyone could whip up on a rainy day). Cum vremea e exact aia, reproduc indicaţiile lui Alice, întocmai, lăsîndu-vă să vă descurcaţi care cum puteţi cu ingredientele.
Let-s cook!, cum ar spune Walter White:
Take 1 teaspoon black peppercorns, 1 whole nutmeg, 4 average sticks of cinnamon, 1 teaspoon coriander. These should all be pulverised in a mortar. About a handful each of stoned dates, dried figs, shelled almonds and peanuts: chop these and mix them together. A bunch of Cannabis sativa can be pulverised. This along with the spices should be dusted over the mixed fruit and nuts, kneaded together. About a cup of sugar dissolved in a big pat of butter. Rolled into a cake and cut into pieces or made into balls about the size of a walnut, it should be eaten with care. Two pieces are quite sufficient.
Obtaining the Cannabis may present certain difficulties, but the variety known as Cannabis sativa grows as a common weed, often unrecognised, everywhere in Europe, Asia and parts of Africa; besides being cultivated as a crop for the manufacture of rope. In the Americas, while often discouraged, its cousin, called Cannabis indica, has been observed even in city window boxes. It should be picked and dried as soon as it has gone to seed and while the plant is still green.
Reţeta nu ar fi completă fără o punere în temă despre consum şi posibile efecte: „Euphoria and brilliant storms of laughter; ecstatic reveries and extensions of one’s personality on several simultaneous planes are to be complacently expected. Almost anything Saint Theresa did, you can do better if you can bear to be ravished by une évanouissement reveille.“
Sînt absolut sigură că acesată carte ar face de minune o pereche cu Autobiografia lui Alice B. Toklas. Mai rămîne s-o traducă şi s-o publice cineva, că de fani nu cred că ar duce lipsă.
P.S I love you, Alice B. Toklas e un film pe care am putea să-l avem în vedere. Gătesc şi aici nişte brownies nu tocmai nevinovate. Mai jos, scene de la petrecere:
