Tag: woody allen

În spațiul intim – dormitoarele a 10 scriitori cunoscuți

De câte ori, terminând o carte sau alta, plăcându-vă la nebunie, nu ați vrut să știți mai multe despre autorul ei? Mie mi s-a întâmplat de nenumărate ori și căutările au fost variate, nu m-am oprit la cine este și cum arată. Și pentru că aici, pe bookaholic,  nu vrem să vedem scriitori pe piedestal, pătrundem cu nerușinare și curiozitate și în spațiul lor intim, de zi cu zi - dormitorul. Nu-mi spuneți că nu v-ați întrebat vreodată cum arăta dormitorul lui Marcel Proust, William Faulkner sau Sylvia Plath, că nu vă cred!  Citeşte tot articolul


„Conştiinţa lui Zeno” şi eşecul psihanalizei

 În 1923, după eşecul avut cu alte două romane – O viaţă (1892) şi Senilitate (1898) –, Italo Svevo, pseudonimul lui Ettore Schmitz, publică Conştiinţa lui Zeno. Critica, în cel mai bun caz, a ignorat acest roman, „o curiozitate antiliterară”, după cum s-a exprimat unul dintre puţinii critici care au scris despre această carte. Romanul, ce e drept, conţine şi lucruri îndoielnice: personajele masculine, nişte pierde-vară care duc un trai îndestulat, sunt pline de vicii – nu reuşesc, de exemplu, să se lase de fumat şi îşi înşeală nevestele. Singurul care a întâmpinat cu entuziasm apariţia acestei cărţi a fost James Joyce, de altfel profesorul lui Italo Svevo, în perioada în care Joyce a predat engleză la şcoala Berlitz din Triest. Descurajat, Svevo nu ezita a-i scrie acestuia despre eşecul romanului în Italia. Iată ce îl sfătuia scriitorul irlandez pe fostul său elev într-o scrisoare din 1924: Citeşte tot articolul

Cinci filme de Woody Allen cu scriitori

Nimic mai potrivit pentru un weekend cu vreme incertă decât să stai cu laptopul în brațe și să te uiți la un film. Și, pentru că ne place la nebunie umorul lui Woody Allen, cinismul, capacitatea fantastică de a pune simplu punctul pe i și de a scoate foarte mult din cele mai banale situații, relațiile complicate dar și dialogurile alerte, firești și pline de substanță, am zis să facem un mic maraton. Ca bookaholici ce suntem, am ales filmele în care găsim personaje care sunt scriitori, care dezbat literatura și care se confruntă cu diverse probleme legate de scris. Scrisul personajelor e integrat firesc în povești, nu constituie niciodată tema principală, ci pur și simplu creionează personajul. Citeşte tot articolul

Să-l cunoaştem pe Woody Allen

Critic de film şi autor de cărţi dedicate unor regizori celebri precum Ingmar Bergman şi Lars von Trier, Stig Björkman a avut ocazia să petreacă două luni cu Woody Allen, în 1992, apoi o altă perioadă în 1993, la cinematograful de la Centrul de Film din Manhattan, în casa lui Woody sau chiar în rulota de filmare, timp în care a trecut cu el, în cea mai mare parte cronologic, prin toată cariera lui până în 2002. Spiritual şi deschis, degajat, dar şi extrem de serios când vine vorba despre stilul său de lucru, Woody Allen a împărtăşit experienţa sa atât ca actor,cât şi ca scenarist şi regizor – o postură privilegiată în Cetatea Filmului –, dialogul cu Stig Björkman oferind o imagine cât mai cuprinzătoare a carierei sale deosebite. Citeşte tot articolul

Luiza Vasiliu: Am debutat cu poezia Pisica mea, în clasa I, în revista Ateneu (interviu)

Luiza Vasiliu este, pe lângă un cititor avid, redactor la Dilema Veche, PR la Librăria Bastilia, traducătoare, blogger, și inclusiv o enciclopedie de povești (iar asta e posibil să fie și datorită faptului că este moldoveancă :) ). Nu poți să o oprești din scris și vorbit, pentru că te ia cu ea într-o lume colorată, cu oameni buni, majoritatea scriitori, pictori și muzicieni, iar elefanții sunt animale sacre. Dacă s-ar face un film după viața ei, sountrack-ul ar fi compus de Avishai Cohen. Deși în ultima vreme zilele ei au avut mai mult de 24h, și-a găsit timp să vorbească și cu noi despre cărți, muzică, interviul pe care i l-a dat Andreei Marin în copilărie, Woodstock-ul din '69, la care ar fi vrut să participe dacă era născută, arici XXX și alte fantezii. Citeşte tot articolul


De cușer e cușer, dar s-a cam învechit…

Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru ridicolul tragic al personajelor care nu știu când să iasă din scenă, care se ţin cu dinţii de o glorie demult apusă, inadaptaţii care bat scândurile prăfuite  chiar și după ce toate reflectoarele s-au stins – personaje ca Barrymore, sau Măscăriciul, sublime prin persistenţa în inadecvare. De-aceea l-am apreciat pe Woody Allen când a renunţat să mai apară în filmele sale și de-aceea am fost curios când mi-a căzut în mână cel mai recent volum al său de povestiri, Anarhie pură.

Citeşte tot articolul