Tag: Primul Război Mondial

Un volum necesar, „România, marile puteri şi ordinea europeană (1918-2018)”, coordonat de Valentin Naumescu, în colecţia Historia a editurii Polirom

Săptămîna aceasta, la Editura Polirom, în cadrul prestigioasei colecţii „Historia” (coordonator Mihai-Răzvan Ungureanu), a apărut un nou titlu, România, marile puteri şi ordinea europeană (1918-2018), coordonat de Valentin Naumescu, disponibil în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro, în curînd şi în ediţie digitală. Citeşte tot articolul


Dezbatere despre Primul Razboi Mondial cu Lucian Boia, Marian Voicu, Ioan Stanomir si Dan Tapalaga

Frontline Club Bucharest si Editura Humanitas va invita la Libraria Humanitas de la Cismigiu miercuri, 16 noiembrie, ora 19, la o dezbatere care se va intoarce asupra celor 100 de ani impliniti in 2017 de la declansarea Primului Razboi Mondial. Un eveniment pe care Lucian Boia, invitat la discutie, il numeste fondator al lumii in care traim, in volumul Primul Razboi Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretari. Vor mai participa Marian Voicu, Ioan Stanomir si Dan Tapalaga. Citeşte tot articolul

Portret de scriitor: William Faulkner

Pe coperta din iulie 1964 a revistei Time apărea un chip îmbătrânit, cu multe linii brăzdându-i fața, cu păr alb și mustață, dar cu ochi încă ageri. Era portretul scriitorului american William Faulkner realizat de artistul Robert Vickrey, un desen în cerneală și grafit, ce încerca să surprindă un spirit nemblânzit, ca Sudul acela, pe care l-a întors pe toate părțile în cărțile lui. Citeşte tot articolul


O fereastră către lumea de ieri a Europei, despre „Neînțelegerea”, de Irène Némirovsky

Acum două zile, în timp ce scriam recenzia pentru Cântecul păsărilor, de Sebastian Faulks, mă gândeam că era cel de-al treilea roman despre Primul Război Mondial pe care l-am citit în ultimul an (după Lumina dintre oceane de M.L. Stedman și La revedere acolo sus de Pierre Lemaitre). Ei bine, ieri am mai citit unul. Un roman mic, aparent despre o iubire adulterină, dar, practic, mult mai complex, Neînțelegerea, de Irène Némirovsky. Citeşte tot articolul

Hercule Poirot

Cel care a inspirat-o pe Agatha Christie în nașterea lui Hercule Poirot nu mai este un mister

“Pe cine puteam să-l fac detectivul meu? Vreun student? Destul de dificil. Un om de știință? Dar ce știam eu despre oamenii de știință? Atunci mi-am adus aminte de refugiații belgieni de la noi.” Este mărturisirea Agathei Christie din cartea sa “Agatha Christie - O autobiografie”, mărturisire ce face referire la momentul în care scriitoarea s-a decis asupra modelului real după care să-și construiască personajul Hercule Poirot, detectivul care a apărut pentru prima dată în romanul “Misterioasa afacere de la Styles”, din 1920, și care avea să rezolve cazuri de crimă în peste alte 30 de romane. Citeşte tot articolul

O poveste de dragoste dulce-amăruie. Sau când Vestul se ciocneşte cu Orientul

În luna în care se vorbeşte mai des decât oricând despre renaştere şi dragoste, despre optimism şi feminitate, cred că poveştile de dragoste au mai multă căutare decât oricând. M-am oprit şi eu la o poveste de iubire, dar nu acel gen – pentru mine destul de enervant şi chiar puţin tezist – cu... shiny happy people, cu floricele pe câmpii, aşa ca în basme. În luna martie, m-am delectat cu o poveste dulce-amăruie, a lui Kurban Said, Ali şi Nino, un roman în care istoria şi dragostea se împletesc până în punctul în care orice alegere devine dramatică. Citeşte tot articolul