Tag: interbelic

O mitologie a originilor – Sectanții, de Vasile Ernu

Cartea lui Vasile Ernu, „Sectanții” (Polirom, 2015) e un soi de ficțiune autobiografică. Nu avem de unde ști dacă istoria relatată a fost realmente trăită de autor, dacă e deci conformă cu realitatea, cert este că ea respectă convenția autenticității, prin scrierea la persoana I și abordarea unei formule confesive. E greu de spus, așadar, cât e istorie și cât e literatură aici, dar a le departaja e simplist și inutil. Naratorul-protagonist își asumă rolul de portavoce a comunității religioase căreia i-a aparținut și încă îi mai aparține, dacă nu prin altceva, atunci măcar prin fervoarea cu care își proclamă convingerile. Nu e fără însemnătate că pretextul narativ al cărții e tocmai moartea tatălui, așadar bilanțul comunității se face într-un moment de cumpănă, în care adevăruri mocnite ies la iveală, sfidător. Cartea poate fi citită și ca un manifest, ca o revanșă a unei comunități de năpăstuiți pentru care izbăvirea vine din chiar anatema aruncată asupra lor. Citeşte tot articolul

„Nu e ușor să ții la suprafață o corăbioară fragilă cum e o editură mică” – interviu cu editoarea Silvia Colfescu

Silvia Colfescu este directorul Editurii Vremea – editură care împlineşte anul acesta 25 de ani de existenţă. Lucru remarcabil, cu atât mai mult cu cât Editura Vremea este o editură mică, de nişă, creată în 1990 din pasiune pentru carte şi cu entuziasmul „romantic” al intelectualului român scăpat de sub dictatura comunistă şi ajuns să cunoască, în sfârşit, libertatea de expresie şi societatea de piaţă (întâi cu avantajele, apoi cu riscurile/ dificultăţile lor). Silvia Colfescu este, în acelaşi timp, şi scriitoare, prin fermecătorul volum cu pretext memorialistic Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene (Vremea, 2013) – de altfel, farmecul interlocutoarei Silvia Colfescu nu e cu nimic mai prejos decât farmecul povestitoarei din carte. Mai multe – în interviul de mai jos. Citeşte tot articolul

Mihail Sebastian şi M. Blecher – o prietenie nu doar literară

Foarte mulţi dintre contemporanii lui Sebastian au scris despre vocaţia prieteniei care îl însufleţea pe acesta. Antoine Bibescu, Cella Serghi sau Margareta Sterian au făcut mărturisiri emoţionante şi pline de admiraţie faţă de darul lui Sebastian de a-şi oferi, tolerant, prietenia, atitudine rarisimă în orgolioasa lume a scriitorilor. Camil Petrescu, Mircea Eliade, Camil Baltazar, Eugen Ionescu, M. Blecher au fost unii dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Mihail Sebastian. Citeşte tot articolul

Nemaipomenitele istorii ale unor mătuşi fabuloase de Silvia Colfescu

Silvia Colfescu, directorul editorial al Editurii Vremea – unde, printre altele, a iniţiat colecţia „Planeta Bucureşti“ – şi-a publicat, în 2013, în această colecţie, poveştile sale cu mătuși fabuloase. Cartea este fermecătoare, adună poveşti – culmea – adevărate, deşi „fabuloase”, ca s-o cităm pe autoare, şi se numeşte Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene. Citeşte tot articolul

Cum arată Bucureștiul văzut de Małgorzata Rejmer, o scriitoare poloneză

Despre parcursul profesional al Małgorzatei Rejmer, cât și despre întâlnirea cu scriitoarea poloneză, v-am povestit, pe larg, aici. Nu mai reiau decât faptul că volumul lui Rejmer, București. Praf și sânge, a apărut anul trecut în Polonia, fiind considerat una dintre cele mai importante apariții editoriale ale anului 2013, câștigând deja trei premii, fiind nominalizat la altele și cumpărat de aproximativ 10.000 de polonezi (ceea ce se poate numi un bestseller). Și la noi a fost tradus foarte repede (și excelent de Luiza Săvescu, apărut la Editura Polirom, în colecția ”Ego-grafii”, chiar la Bookfest 2014), la numai nouă luni de la lansarea în Polonia. Mi-am permis să sistematizez aceste informații pentru a avea o imagine de ansamblu asupra receptării acestui volum a priori rândurilor de mai jos. Citeşte tot articolul

Între Capșa și Corso sau interbelicul de cafenea

Cei care știu deja de cartea de memorii a lui Vlaicu Bârna, Între Capșa și Corso, or să aibă surpriza unei addende de peste 100 de pagini cu amintiri inedite, în această a treia ediție, recent apărută la Polirom. Cei care acum descoperă cartea, or să aibă parte de un plonjon dublu în viața de cafenea a scriitorilor din Interbelic, cu prelungire în anii de după război, adică și de noutatea memoriilor, și de addenda. Citeşte tot articolul

Bianca Burţa Cernat: Aş vrea să fim mai multe

Bianca Burţa Cerant a adus la lumină cărţile şi vieţile unor scriitoare din interbelic despre care mulţi dintre noi habar nu aveam. A sfidat prejudecăţile multor profesori de la Litere care i-au considerat tema de cercetare minoră şi a scris o carte care vorbeşte, în sfîrşit, de cele, şi nu doar de cei, care au scris în interbelic. Şi despre un interbelic care arată un pic altfel decît ăla după care lăcrimează nostalgicii. Citeşte tot articolul

Paul Bailey citește din The Prince’s Boy la Bastilia

Ne bucrăm să auzim că Paul Bailey, un autor englez care nu doar că a scris despre România, dar a mărturisit că țara noastră l-a schimbat iremediabil. Pregătește un nou roman acum, Prince's boy, cu acțiunea plasată în interbelic și inspirat din viața unor personaje reale din istoria României (suntem foarte curioși despre cine e vorba!). Citeşte tot articolul

Case și oameni din București, Andrei Pippidi

Recent a apărut la Humanitas și volumul al doilea al seriei de povestiri Case și oameni din București, de Andrei Pippidi. Pentru cei care nu știu, Andrei Pippidi este istoric (și i se trage, ca să zic așa, din familie, fiind fiul lui Dionisie M. Pippidi, profesor, istoric și arheolog, și fiind și nepotul lui Nicolae Iorga). Mai este și profesor de istorie medievală la Universitatea București și a fost o vreme președintele Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. De vreo șase ani ține rubrica S.O.S. București din Dilema Veche, iar seria Case și oameni din București este suma acestor articole, adunate în două volume - primul, reeditat, al doilea scos anul acesta. Citeşte tot articolul

O fată greu de mulţumit – despre Jurnalul lui Jeni Acterian

Bucureştiul interbelic sfârâie, încins, sub arşiţa din iulie şi august. Doar spre seară se mai răcoreşte, prin grădini, şi din depărtare străbat vagi acorduri de jazz. Ani la rând, vara, tânăra Jeni Acterian fuge din capitală, la Balcic, unde marea o ajută să-şi mai uite gândurile îndreptate obsesiv către moarte. Balcicul, cu plajele, smochinii şi pictoriţele lui: Citeşte tot articolul


Istoria ca un dans de tango

În fluxul de cărţi despre comunism care au tot apărut în ultimii 10-15 ani, puţine sunt cele care reuşesc să impresioneze – asta pentru că a cam devenit o regulă nescrisă că trebuie să arăţi cât de rău era pe vremea de tristă amintire, iar esteticul trece în subsidiar, căci povestea nu trebuie să exceleze neapărat prin construcţie sau prin conturarea de personaje, ci prin mesaj, obligatoriu anticomunist. Cam supralicitată această temă (şi în literatură, şi în film), dar şi obosită înainte de vreme, căci din ea s-ar fi putut scoate producţii cu mai multă substanţă, aşa cum s-a întâmplat în cazul dramei Holocaustului sau chiar în cazul tragediei de la 11 septembrie (dacă e să amintim doar cartea lui Jonathan Safran Foer, Extremely Loud and Incredibly Close). Astfel că, deşi cu un titlu atractiv şi cu o copertă ce trimite la filmele poliţiste din anii ’50 sau poate la clasicul Casablanca, nu am sperat ca în cel mai recent roman al lui Stelian Tănase, Moartea unui dansator de tango, să întâlnesc în sfârşit o scriitură eliberată de obsesia de a evidenţia ororile sistemului, o carte ce nu îţi mai pune în faţă o pancartă pe care scrie „aşa trebuie să gândeşti şi să simţi despre ce a fost înainte de ’89”. Citeşte tot articolul

La Clubul Dilema Veche, cu Dan C. Mihăilescu

A fost bine, şi scurt! De întârziat, am întârziat şi nu, nu e o trăsătură specifică de bookaholic, e a mea şi o iau în braţe asumat. Şi ajungând eu la 19.20, nici nu mă dezmorţesc şi râd bine că la 8 fără câteva minute se anunţa finalul, se puneau întrebări. Şi am luat-o şi eu spre uşă, ca toată lumea, numai că spre deosebire de ceilalţi, m-am instalat în Club A, că tot era la câţiva paşi. Citeşte tot articolul

Seria de autor Marta Petreu, de la Polirom

Daca nu era cartea Martei Petru Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu - Mihail Sebastian, nu as fi stiut de inclinatiile de extrema dreapta ale lui Sebastian. Din seria dezvaluirilor monografic eseistice ce au iscat dileme, trebuie sa fi auzit macar de Cioran sau un trecut deocheat ,  in care tanarul Cioran este (sur)prins jucand filosofic la doua extreme: extrema dreapta legionara si extrema stanga bolsevica, in interbelicul ideologic patimas. Citeşte tot articolul