Tag: gustave flaubert

Ce e nou în lumea cărții din România: Mircea Cărtărescu premiat la Leipzig, nominalizările la Galele Premiilor Radio România Cultural și Observator cultural & altele

În cazul în care nu ați fost pe recepție, săptămâna aceasta a fost dominată de vești venite de la Leipzig, acolo unde Mircea Cărtărescu a fost premiat cu Premiul Cărţii pentru Înţelegere Europeană (Deutscher Buchpreis) în cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig (unde și România are un stand fain). Ne-a bucurat tare mult să vedem că opera scriitorului român este atât de apreciată și recunoscută și peste hotare și îl felicităm călduros, cu această ocazie, pentru minunatul premiu! Citeşte tot articolul

Cu lanterna sub plapumă – Jurnalul secret al lui Adrian Mole de Sue Townsend

Jurnalul secret al lui Adrian Mole de Sue Townsend  e deja un clasic pentru adolescenţi, căci Penguin i-a scos ediţie aniversară la 30 de ani de la data apariţiei. Nu ştiu dacă ăsta a fost sau nu motivul pentru care a apărut şi la noi, dar e bine că s-a întîmplat. Jurnalul despre care o să povestesc poate fi citit şi în română, tradus foarte simpatic de Florentina Hojbotă pentru Editura Arthur. Citeşte tot articolul

Acei scriitori minunaţi şi bolile lor necruţătoare

Zilele trecute citeam cu regret un articol despre autorul Gabriel Garcia Marquez, in vârstă de 85 de ani, care a avut acum câţiva ani cancer limfatic şi care acum suferă de demenţă senilă, aşa cum mărturiseşte fratele său, precizând şi faptul că boala este genetică în familia Marquez şi că ar putea să fi fost accelerată de tratamentul împotriva cancerului. Cu părere de rău pentru tăcerea care pare că s-a abătut permanent peste hârtiile de pe masa de lucru a lui Gabo, dar cu conştiinţa faptului că, vorba poetului, "cu-o moarte toţi suntem datori", azi ne-am documentat despre diversele maladii de care au suferit scriitori celebri - unele celebre şi clasice la rândul lor: sifilis, tuberculoză, pneumonie, altele meschine şi necruţătoare: Alzheimer, demenţă, schizofrenie, tulburări bipolare, depresii (care i-au împins pe mulţi la sinucidere). Citeşte tot articolul

Scriitori suferinzi de dislexie&co.

De foarte multe ori, a citi şi a scrie sunt două drepturi pe care le căpătăm prin învăţare, iar majoritatea considerăm că ni se cuvin. Ce se întâmplă însă când nu eşti psihic capabil să citeşti, să scrii sau să memorezi şi, pe deasupra, devii scriitor? Cel mai adesea ne gândim la dislexie când vorbim de astfel de incapacitaţi, dar mai există dispraxia, disgrafia, ADHD ș.a., care ar fi putut uşor împiedica mulţi scriitori să facă performanţă în literatură. Majoritatea tulburărilor de gen sunt descoperiri ale secolului XX şi, cu toate acestea, sunt autori care au trăit înainte de această perioadă şi au fost asociaţi cu probleme de învăţare, concetrare, citit sau scris. Astăzi ne-am propus să facem o trecere în revistă a câtorva din cele mai cunoscute nume, care, într-o formă sau alta, au avut un deficit. Citeşte tot articolul


Puţină artă în cărţi tăiată!

Ros Rixon este una dintre artistele mele preferate când vine vorba de cărţi tăiate. Pentru că plecând de la forma cărţii investighează cât de mult poate fi despărţită de mesaj. Iar întrebarea ei, extrem de simplă, este una la care până acum nu m-am gândit niciodată serios: de ce preţuim o carte, de ce nu ne-am atinge de ea în sensul distructiv? E datorită imaginii prea puternice pe care o avem despre ea pe raft sau de teamă de a nu-i distruge mesajul pe care-l poartă? Citeşte tot articolul