Tag: femeie

Free spirit. Viața – dincolo de inerție, frică și clișee, Catherine Poulain, „Marele marinar”

Catherine Poulain (n. 1960), scriitoare franceză recent tradusă la Polirom, a avut o viață senzațională, devenind unul dintre rarii și fascinanții călători-scriitori. Fiică de pastor, la 18 ani hotărăște că nu vrea să fie un intelectual, ci un muncitor. Își întrerupe studiile pentru bac și se înscrie la mecanică. Și începe să cutreiere lumea, muncind din greu: a sortat pește într-o fabrică de conserve din Islanda, a muncit pe un șantier naval în America, a fost barmaniță în Hong-Kong, a cules mere în Canada, 10 ani a pescuit în Alaska (a fost expulzată în 2003 de serviciile de imigrări americane pentru muncă ilegală). A mai fost și ciobăniță, și culegătoare de struguri, de lavandă ori de măsline. Prin Sri Lanka, India și Nepal. Citeşte tot articolul


Kafka îndrăgostit în „Splendoarea vieții”, de Michael Kumpfmüller

Nu știu câți dintre cei care l-au citit pe Kafka s-au întrebat dacă și în ce fel acest scriitor complicat, autor al unor texte departe de a fi luminoase, s-a bucurat de iubire. Romanul Splendoarea vieții, publicat de germanul Michael Kumpfmüller (specialist în tot ce înseamnă Kafka, dar și autor de ficțiune) în anul 2011 și tradus în 2015 în română de Iulia Dondorici, pentru Editura Univers, este una dintre cărțile ce m-au surprins frumos, căci reconstituie ficțional tocmai această ipostază: Kafka îndrăgostit. Iar povestea este cu atât mai mișcătoare, cu cât anul de dinaintea morții se dovedește și anul iubirii. Bolnav și resemnat, trăind acut senzația că viața îi este terminată, Kafka întâlnește o femeie care îi aduce mai multă lumină, liniște și curaj decât avusese întreaga viață. Citeşte tot articolul

Să scoatem câinii la plimbare – despre „Căței pierduți și oameni singuri”, de Lucy Dillon

Romanul Căței pierduți și oameni singuri al scriitoarei britanice Lucy Dillon (publicat în 2010, roman care a câștigat Romantic Novel of the Year Award) nu e genul de carte pe care, cântărind-o doar după titlu, aș fi luat-o de pe raftul unei librării. Impresia inițială de „ușurătate” este însă contrazisă de lectura ce îți pune în față o carte introspectivă cu un substrat psihologic consistent. Deși încadrabilă în seria scrierilor romantice, nu găsim în acest roman patetisme ieftine sau dulcegării lacrimogene. Citeşte tot articolul

10 personaje feminine faine din literatura română contemporană

Când auzim de personaje feminine de pe meleagurile noastre, suntem tentați să ne gândim instantaneu la Adela lui Ibrăileanum, Otilia lui Călinescu, Zenobia lui Naum, Mara lui Slavici, Vitoria lui Sadoveanu, Doamna T a lui Petrescu, Sabina lui Goma, Maitreyi a lui Eliade ș.a.m.d. Figuri importante din diferite puncte de vedere, nu zic că nu, dar le cunoaștem (aproape) cu toții. Citeşte tot articolul

Interviu cu Dan Coman: „Întotdeauna dragostea presupune fragilitate și dezechilibru”

Dan Coman a debutat cu volumul de poezie anul cîrtiței galbene (Timpul, 2003). Acestuia i-au urmat alte două cărți de poezie, ghinga (Vinea, 2005) și Dicționarul Mara (Cartier, 2009). A fost recompensat, în 2004, cu Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Prima, și cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, în 2010 a primit Premiul pentru poezie acordat de Radio România Cultural, iar în 2011, Vilenica Crystal Prize, Slovenia. Citeşte tot articolul

Elena Vlădăreanu: „Habemus bebe este despre mine. Şi va fi un spectacol aşa cum sunt eu acum.“

Elena Vlădăreanu a dramatizat o experienţă esenţială pentru identitatea ei: cea de a fi şi artist şi mamă presată de urgenţe, sarcini, solicitări şi presiuni noi. Din ce a scris ar urma să iasă un spectacol de teatru care scutură, prin nişte întrebări tari, cîteva tabuuri legate de actul de a scrie, de transformările pe care le provoacă rolul de părinte şi de percepţiile înşelătoare pe care societatea ni le cam bagă pe gît. Citeşte tot articolul


Cealaltă jumătate. Cîteva lămuriri.

Cealaltă jumătate, volum coordonat de Whitney Chadwick şi Isabelle de Courtivron (trad. Raluca Cimpoieşu, Editura Vellant) cuprinde 13 analize ale modului în care au creat, au trăit şi au fost percepuţi 26 de artişti şi de scriitori  care şi-au împărţit, pentru o vreme, şi viaţa, şi interesul pentru acelaşi domeniu de creaţie. Citeşte tot articolul


La umbra protectoare a pseudonimului masculin

S-ar zice că s-au dus vremurile când a fi femeie şi, în acelaşi timp, scriitoare însemna un act ce contrazicea bunele moravuri şi că acum nu te mai împiedică nimeni să scrii ce vrei, când vrei, să publici cu ce pseudonim vrei, şi asta poate doar de amorul artei. Dar amorul artei nu a fost mereu atât de liber cum ne imaginăm şi multe femei au fost nevoite, de-a lungul timpului, să recurgă la artificiul pseudonimului masculin pentru a avea o şansă de a fi luate în serios. Ce trebuie semnalat e că „vremurile apuse” nu sunt chiar atât de îndepărtate – întâlnim şi astăzi cazuri de scriitoare care sunt nevoite să recurgă la compromisuri de acest gen, „sugerate” de edituri, cum ar fi să semneze cu iniţiale, care să dea cel puţin o notă neutră numelui. Citeşte tot articolul

Cel care așteaptă să-și trăiască viața pe bune în Iran – Parinoush Saniee

"Începe să mă sperie chador-ul negru. La început nu-l percepeam neapărat așa și nu-i dădeam mai mult decât o importanță formală, acum îl simt ca o agresiune la adresa femeilor". Sunt în a șasea zi în Iran și mă aflu în Shiraz. Încep să simt mai bine și vălul ce, obligată de lege, îl port în cap. La început mă stresa un pic, dar mai mult superficial, îmi era cald și eram mereu atentă că îmi pică. Apoi nu i-am dat importanță. Apoi am început să-l conștientizez mai mult decât ca o bucată de pânză. Atunci nu citisem pe Parinoush Saniee cu senzaționala Cel care mă așteaptă. Probabil aș fi înțeles mai multe din emoțiile și suferințele de sub vălurile mai mult sau mai puțin moderne ale femeilor Iranului. Citeşte tot articolul

Marea casă, de Nicole Krauss

Despre anxietatea legată de ideea de „a nu avea niciodată copii” nu am citit prea des; poate chiar este un subiect despre care se vorbeşte rareori, nu cu vocea psihologiei sau a sociologiei sau a feminismului, ci cu vocea individuală, a unui personaj care poate reda complexitatea situaţiei, din interiorul existenţei lui. Cineva care să pună faptele pe masă. Care să spună: am cincizeci de ani; nu am devenit niciodată mamă; nu mă simt nici bine, nici rău, în general; aud, din când în când, câte un ţipăt acut de copil, despre care ştiu că e doar în capul meu; am o viaţă profesională ok; trăiesc singură; mă simt liberă; mă urmăreşte ceva. Citeşte tot articolul


Ceci n’est pas une histoire féministe – despre Ibrăileanu

Că mulţi dintre marii filozofi şi gânditori, de la noi şi nu numai, au fost misogini e un fapt bine ştiut – Kant, Schopenhauer, Noica, G. Călinescu etc. - nimic surprinzător. Mai uimită am fost însă când am dat peste volumul de Scrieri alese de Garabet Ibrăileanu, apărut la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în 2010. Când vorbim despre criticii de la începutul de secol XIX, Garabet Ibrăileanu apare ca o figură de intelectual cu vederi deschise, un critic care a trecut de la a susţine specificul naţional la a promova filonul estetizant. Volumul aduce în prim-plan şi latura de publicist a lui Ibrăileanu, făcând cunoscute cititorilor o serie de articole scrise în anii ’20, în Viaţa românească. Surprinzător, sobrul Ibrăileanu se aventura în consideraţii frivole şi îşi expunea părerile despre modă, căsătorie, femei. Poate că de la această figură mai modernă a epocii, te-ai fi aşteptat să aibă vederi mai moderate, dar nici Ibrăileanu nu a fost mai „open minded” decât G. Călinescu sau Camil Petrescu: pentru el, femeia este, oricât şi-ar învălui părerile într-o notă „filozofică”, încercând să justifice ontologic diferenţierea între sexe, cetăţean de rangul al doilea. Citeşte tot articolul