Tag: distopie

Adrian Georgescu: „Rețeta tinereții veșnice e să te reinventezi continuu” (interviu)

Exitus, noul roman semnat de Adrian Georgescu, e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cât de crudă ți se pare, cât de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu e chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mâini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă.  Citeşte tot articolul


3 distopii care pun în discuție ce înseamnă să fii om

Construit în opoziție cu utopie (concept ce se referă la imaginarea unei lumi ideale), distopia desemnează proiectul unei lumi eșuate. Deși tot timpul este vorba de dorința de a crea o lume mai bună, adusă în realitate, orice utopie se transformă în distopie, iar morala pare a fi că e imposibil să poți crea o lume perfectă pentru oameni. Sau că e imposibil să perfecționezi natura umană. După ce secolul XX a fost martorul încercărilor eșuate de implementare în realitate a mai multor utopii, literatura contemporană pare să preconizeze că secolul XXI va aparține distopiilor. De la cărți pentru adolescenți la romane science-fiction sau pur și simplu ficțiune contemporană, distopiile câștigă tot mai multă popularitate printre cititori, deși lumile imaginate sunt care mai de care mai terifiante. Citeşte tot articolul

The Giver/ Darul lui Jonas, ecranizarea cărții omonime YA, de Lois Lowry

The Giver/ Darul lui Jonas este ecranizarea cărții omonime scrisă de Lois Lowry și publicată în 1993 - tradusă la noi abia anul acesta, de către Radu Paraschivescu, la Editura Arthur. În America, acesta a avut premiera pe 15 august, iar la noi filmul intră în cinematografe începând cu data de 5 septembrie. A fost regizat de , cu un scenariu șlefuit pentru marele ecran de dramaturgul  și , iar în rolurile principale sunt actorii , , Alexander Skarsgard,  și . Luat în ansamblul său, The Giver/ Darul lui Jonas este un film bun și dă privitorului exact cât promite, nici mai mult, nici mai puțin. Sigur, fanii cărții vor fi, ca de obicei, dezamăgiți - evident, din pricina modificărilor numeroase întreprinse de scenariști.  Citeşte tot articolul

1984, de George Orwell

1984 de George Orwell, a rămas de ani buni în topul distopiilor mele preferate, alături de Brave New World-ul lui Huxley și Lanark-ul lui Alasdair Gray. Există și o ecranizare (făcută chiar în 1984 – cartea a fost publicată în 1949, cu un an înainte de moartea autorului), nu vom vorbi însă deloc despre experiența cinematografică deoarece ea va fi trecut deja prin filtrul unui scenarist și regizor, iar în cazul acestei cărți este musai să trăiești tu, nemijlocit, toată oroarea. Dacă ai prins ceva din epoca Ceaușescu, ai trait-o oricum. Dacă te-ai născut un pic mai încoace, Orwell îți spune cum ar fi fost dacă ar fi fost un pic mai rău. Citeşte tot articolul

The Childhood of Jesus, J. M. Coetzee

Cititorii scriitorului sud-african (naturalizat in Australia) J.M. Coetzee sunt probabil obișnuiți cu bizareriile caracteristice ficțiunii și narațiunilor sale. Ultima sa lucrare, The Childhood of Jesus /  Copilăria lui Isus (publicată în martie 2013), nu se dezminte, prezentându-se cititorului curios drept o alegorie ermetică, o cutiuță chinezească fără cheie, o enigmă fără dezlegare. Citeşte tot articolul

Crima de a avea amintiri. Cinghiz Aitmatov, „O zi mai lungă decât veacul”

Conducându-l pe ultimul drum pe cel mai bun prieten al său, Edighei – un bătrân muncitor la o haltă din Sarî-Ozeki, un loc uitat de lume din stepele Asiei –, copleşit de nostalgie, se pierde pe drumurile amintirilor, reînviind, de fapt, o întreagă lume, cea a comunismului care s-a străduit, prin toate mijloacele, să şteargă sentimentul individualităţii, dar şi o lume în care miturile, prietenia şi dragostea încă însufleţesc o comunitate ce se încăpăţânează să nu pună preţ pe memorie. În O zi mai lungă decât veacul, scriitorul kârgâz Cinghiz Aitmatov, vorbeşte atât despre drama individuală, cât şi despre cea colectivă, într-o societate în care cel mai mult contează obedienţa faţă de „centru” şi faţă de nişte valori care nu mai sunt compatibile cu sensibilitatea şi cu trăirile individuale. Citeşte tot articolul

Monştrii sexualităţii reprimate – „Furtuna de gheaţă” de Rick Moody

O suburbie tipic americană din Connecticut, din anii ’70, cu gazoane frumos îngrijite, cu  casnice îmbrăcate la patru ace şi asezonate cu un zâmbet fin şi, în acelaşi timp, fals. Pe acest fundal à la The Truman Show, prozatorul american Rick Moody se joacă, în Furtuna de gheaţă (The Ice Storm, 2002), cu destinele a două familii, Hood şi Williams, care devin mai apropiate decât şi-ar fi dorit vreodată, dar legăturile între ele nu au nimic de-a face cu afecţiunea . Este o apropiere dată de moarte, sex, droguri, mici perversiuni. Faţada de perfecţiune ascunde, de fapt, existenţe artificiale, vieţi trăite mecanic şi nefiresc, în încercarea de a păstra convenţiile sociale (şi să nu uităm că America, acum patruzeci de ani, era neaşteptat de conservatoare). Citeşte tot articolul

Vremea distopiilor nu a trecut – Ismail Kadare

După ce chiar şi dictatura comunismului începea a fi istorie, Ismail Kadare – scriitor din Albania, unde s-a manifestat una dintre cele mai crunte forme ale dictaturii – venea în peisajul literar cu noi distopii, cu alegorii ale comunismului, ale totalitarismului, în general. Istoria a arătat că experienţe tragice, precum fascismul sau devastarea produsă de un război extins la nivelul întregului pămînt nu pot opri întoarcerea terorii, cu şi mai mare virulenţă. Speranţele în certitudini rămîn reduse la minimum, pericolul fiind extins pînă la pierderea dreptului – considerat, o vreme, inerent – de a mai putea visa, avertizează Kadare în Palatul viselor, un roman care aminteşte de interminabila şi halucinanta birocraţie din Castelul, atmosfera fiind ridicată de Kadare într-un tărîm al oniricului. Citeşte tot articolul

Înapoi la: Minunata lume nouă

Community, Identity, Stabiliy Minunata lume nouă ţi se dezvăluie încă de la primele pagini, lipsită de mister, ca o femeie uşoară - exact aşa cum a vrut-o Huxley. E o lume în care oamenii sunt împărțiți în caste, clase sociale determinate fizic și intelectual. Monogamia este cea mai mare indecență posibilă, familia e doar o reminiscență atavică absolut dezgustătoare (să te naști e de neconceput, sau să spui cuiva mamă). Societatea e ținută în echilibru de un soi de predeterminare genetică - atunci când oamenii se nasc dorindu-și să facă un anumit lucru, și având toate calitățile necesare pentru asta, ei nu au cum să vrea altceva. Să fie imprevizibili. Iar la sfârșitul zilei, dacă totuși ai întrebări sau dubii, ele vor dispărea cu o doză de soma, care te va duce departe, departe, acolo unde nu ai cum și de ce să te gândești - doamne ferește! - la tine însuți, la ceea ce ești. Citeşte tot articolul