Migrația – fie ea politică, economică, religioasă etc. – este mai mult decât o realitate socială. În spațiul est-european ea cunoaște o gamă variată de reprezentări literare. Într-un astfel de peisaj literar orientat înspre socialul problematic și extrem de prolific la nivelul dislocărilor de populație, s-au făcut auzite voci distincte ale literaturilor (post)naționale de aici. Fosta Iugoslavie și exilul declanșat de războaiele interetnice au devenit nuclee tematice în proza unor scriitori cum sunt Aleksandar Hemon și Dubravka Ugrešić. Migrația economică începută în anii 1990 și 2000 în România e reprodusă la nivel literar în romane precum Noapte bună, copii! al lui Radu Pavel Gheo. Lista poate, desigur, continua, dar nu aceasta contează acum. Ce se poate spune însă, fără alte ocolișuri, e că la oricare areal est-european ne-am referi, putem semnala următoarea preocupare social-mentalitară: de a căuta soluții pentru problemele interne undeva în afară. Varianta adoptată e aproape mereu cea ultimă, și anume plecarea. Dar este dorința îndeajuns ca să pleci? E suficient doar să vrei? Și până unde pot merge proiecțiile unui popor despre o țară unde curge doar lapte și miere? Citeşte tot articolul
Tag: comic
De la Grand Budapest Hotel, la Mitteleuropa din cărţi
The Grand Budapest Hotel a ajuns şi la noi şi Wes Anderson a mai făcut o fundă lucioasă peste o poveste în care se joacă, ştim deja cum, cu amestecul tipic de kitsch, nostalgie, umor (negru) şi dantelă veche, milimetric recondiţionată, cum îi place lui. Citeşte tot articolul
Cimitirul de senzație – erotică gay la Teleșpan
Cimitirul, romanul cu care a debutat Adrian Teleșpan începe să facă senzație. A stat în topul de vînzări al unui lanț mare de librării și tot mai multă lume vorbește despre el. Citeşte tot articolul
Cu lanterna sub plapumă – Jurnalul secret al lui Adrian Mole de Sue Townsend
Jurnalul secret al lui Adrian Mole de Sue Townsend e deja un clasic pentru adolescenţi, căci Penguin i-a scos ediţie aniversară la 30 de ani de la data apariţiei. Nu ştiu dacă ăsta a fost sau nu motivul pentru care a apărut şi la noi, dar e bine că s-a întîmplat. Jurnalul despre care o să povestesc poate fi citit şi în română, tradus foarte simpatic de Florentina Hojbotă pentru Editura Arthur. Citeşte tot articolul
Ce ţi se poate întâmpla într-o librărie numită Women & Women first?
Am dat ieri peste câteva filmuleţe destul de funny, din seria TV Portlandia, care se întâmplă într-o librărie: Women & Women first, din nord-estul Portlandului. M-au distrat, nu pentru că sunt nemaipomenit de originale ori de ingenioase, dar pentru că ironizează clişeele prin care e perceput feminismul, cărţile de gendre studies, scriitura feministă etc. Citeşte tot articolul