Baletul este o modalitate de expresie a unei stări ce, la suprafaţă, nu poate însemna decât graţie, sensibilitate, candoare – feminitatea întruchipată. Ce se ascunde însă în spatele costumelor diafane şi a zâmbetelor îngereşti nu are, de multe ori, nimic de-a face cu aparenţa sclipitoare şi desăvârşită a dansatoarelor care fac ca dansul lor să pară ceva înnăscut, ceva contopit cu fiinţa lor şi care, tocmai datorită acestei contopiri, pare ceva lipsit de dificultăţi şi de efort. Nimic mai fals de atât – pe lângă orele chinuitoare de repetiţii, balerinele duceau, nu cu atât de mult timp în urmă, o viaţă extrem de presantă, statutul lor fiind, de fapt, cel al unor curtezane (în cel mai bun caz). Kathryn Wagner recrează, în Dansatoarea lui Degas, atmosfera Belle Époque a Parisului „tuturor posibilităţilor”, surprinzând un tablou despre care ne formăm adesea o imagine idealizată – lumea balerinele care aveau privilegiul de a dansa pe scena Operei din Paris şi pe care toată lumea le invidia sau le râvnea. Citeşte tot articolul