Tag: simone de beauvoir

Pierre Enckell şi cea mai bună carte de făcut cadou: „Încă o zi infectă sau 365 de motive pentru a nu te ridica din pat”

Gândită ca o carte-cadou, colecţia lui Pierre Enckell de 365 de motive pentru a nu te ridica din pat, câte unul suficient de bun pentru fiecare zi, a avut la bază colecţia intitulată „La joie de vivre. Journal intime perpétuel” [Bucuria de a trăi. Jurnal intim etern] (Éditions Noirs, 1982). Noua ediţie, sub semnătura lui Enckell, completează originalul cu alte câteva citate sau motive, aparţinând a peste douăzeci de noi autori. Citeşte tot articolul


Joan Didion şi gândirea magică. Răspunsuri în faţa pierderii unui apropiat

Oricine locuieşte în apropiere de un spital, ştie că sirenele se aud la orice oră din zi şi din noapte. La fel, strigătele pescăruşilor nu ţin cont de oră, de un program anume sau de cum te simţi în acea clipă. Multe dintre lucrurile care există în afara noastră au loc independent de noi. Noi suntem cei care le analizează, le pun în balanţă, le apreciază şi decid, în cele din urmă, greutatea sau, dimpotrivă, lipsa lor de importanţă. Citeşte tot articolul


Lumea la feminin: 10 recomandări de lectură

Pentru foarte multă vreme istoria a fost scrisă de bărbați și a fost despre bărbați. E o discuție lungă de ce a fost așa și nu altfel și nu-mi propun aici să vorbesc despre asta. Mi-am propus, în schimb, să fac ceea ce știu mai bine: să recomand câteva cărți care prezintă lumea la feminin și care ar putea fi o bună introducere pentru cei ce sunt interesați de acest subiect. Citeşte tot articolul

În dialog cu Firmin sau cum a dispărut poezia de pe rafturi

Îl văd. Într-un colţ al camerei, cu spatele la mine, înfulecă nemilos din Gellu Naum – Opere I. „Dumnezeule, o să termine volumul înainte să apuc să ajung la el!”. Dar să-l iau de coadă şi să-l arunc în stradă? Să-l omor, nici gând. E totuşi o fiinţă vie, chiar dacă e un şoarece. O să treacă la proză, acum se înfige în ea, stai numai să vezi. Deodată, ca şi cum ar fi simţit că îl privesc, se întoarce şi se uită ţintă la mine. „Bună seara!”, îmi spune, „mă iertaţi, nu am ştiut că sunteţi acasă. Eu sunt Firmin, cred că m-am lăcomit în seara aceasta”. Îmi arată, cu o privire vinovată, către primul raft din bibliotecă de unde lipseau toate cărţile. Toate volumele de Cărtărescu, înghiţite, unul după altul. Citeşte tot articolul

Barbara Klemm: portretele cîtorva scriitori

Barbara Klemm a făcut timp de 45 de ani fotografie de presă pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung. A tăiat mapamodul în lung şi în lat observând, aşteptînd şi prinzînd pe film acele momente suspendate între indeterminare şi fermitatea unui gest statement, care se dezgolesc aleatoriu doar  în anumite milisecunde. Are imagini despre care ai impresia că sînt perspective construite, că un anume fel de încadrare şi un joc atât de semnificativ de simetrii şi de întîlniri nu are cum să iasă doar prinzând, spontan, scene care se petrec în faţa aparatului. Şi cu toate astea, ce înregistrează aparatul sînt milisecunde din peisaje convulsive, din momente şi întîmplări care au schimbat sau au făcut istorie. Citeşte tot articolul

Picturile literare ale lui Picasso

Spaniolul Pablo Picasso - unul dintre cei mai influenți artiști de secol XX, care a contribuit, printre altele, la apariția cubismului și a colajului - a fost nu doar pictor, sculptor, scenograf și ceramist, ci și poet. Stabilit la Paris încă de la începutul anilor 1900, Picasso a devenit prieten cu o serie de scriitori precum poetul și artistul Max Jacob, care l-a învățat pe Picasso franceza; romancierul și criticul de artă Guillaume Apollinaire, care i-a dedicat acestuia primele sale studii critice; colecționara americană Gertrude Stein, autoare de romane experimentale, la ale cărei petreceri i-a cunoscut pe James Joyce, Ernest Hemingway și F. Scott Fitzgerald; Jean Cocteau, cu care a colaborat, spre exemplu, pentru baletul ”Parade”, de Erik Satie (Cocteau scriind scenariul, iar Picasso semnând scenografia și costumele); Paul Eluard, André Salmon etc. Citeşte tot articolul

Cărţi mai lungi decît o vară

Cititul pe răcoare nu e totuna cu cititul pe căldură. Citim cu toţii fel de fel de lucruri, nu toate la fel de intense, la fel de solicitante sau la fel de interesante. Mă uit în jur şi ce văd, nu de puţine ori, e un fel de citit-sincron: ceva dintr-un interes specific, altceva de plăcere, altceva din necesităţi de ordin practic, ori pentru o documentare , ori pentru că tocmai am cumpărat (primit, descoperit, regăsit) cartea asta pe care doar o răsfoim. Printre toate astea rămîn cîteva companioane constante, cărţi din care citim şi atunci cînd recitim, şi cînd doar răsfoim sau cînd citim pur şi simplu altceva. Citeşte tot articolul

Jean-Paul Sartre, scriitorul pe care îl aniversăm astăzi

Luna iunie se pare că este plină de aniversări ale unor scriitori mari care, culmea, ne cam plac :). Dacă la începutul lunii i-am urat ”La mulți ani” lui Orhan Pamuk, iar acum câteva zile lui Salman Rushdie, 21 iunie este ziua în care îl sărbătorim pe filosoful și scriitorul francez Jean-Paul Sartre - care ar fi împlinit 108 ani!. Dacă ați fost (sau sunteți) influențați de existențialismul lui Sartre, este imposibil să nu vă fie pe plac clipurile pe care le-am pregătit pentru voi.  Citeşte tot articolul

O zi de lucru din viața unor scriitoare: Susan Sontag, Joan Didion, Maya Angelou, Simone de Beauvoir

Orice cititor s-a întrebat, cred, la un moment dat, cum au fost scrise cărțile pe care le citesc, care a fost modalitatea de lucru a unui sciitor sau altul, cât timp dintr-o zi a fost dedicat scrierii acelor cărți?. Ritualurile de scris, am văzut, sunt extrem de diferite de la autor la autor – pentru a avea inspirație, Charles Bukowski se culca cu cât mai multe femei frumoase și bea bere ca pe apă, în timp ce Haruki Murakami lucrează întotdeauna după un program foarte strict, cu trezire la ora 4 dimineața. Dar cum scriu femeile? Care sunt tabieturile lor legate de scris? Vedem mai jos fragmente-mărturii din interviuri date, de-a lungul timpului, de patru scriitoare pentru “Paris Review”. Citeşte tot articolul


Acasă la scriitorii mei preferaţi – Virginia Woolf, Cehov, Thomas Mann, Simone de Beauvoir, Doris Lessing

Îmi place să mă plimb seara prin oraş şi să mă uit pe ferestre, în casele oamenilor. Ştiu că nu e frumos, dar e un obicei prea plăcut ca să renunţ la el. Vizitând Delftul acum câteva săptămâni, m-am simţit în al nouălea cer: acolo perdelele nu sunt la modă. Am văzut oameni lenevind pe canapea şi uitându-se la fotbal, familii aşezate la cină în saloane cu lumină galbenă şi pendule pe pereţi, şi biblioteci cu pisici şi veioze în geam. Dacă aş fi putut să-mi bag nasul în acelaşi fel şi în spaţiul cotidian al scriitorilor mei preferaţi, n-aş fi pierdut ocazia! Dimpotrivă! Citeşte tot articolul


Cărţile şi cenzura

Ar fi multe de spus despre cenzură şi despre modul în care aceasta intervine brutal într-o cultură în numele unei ideologii, fie ea religioasă ori politică. Un exemplu concludent ar fi Index Librorum Prohibitorum, o listă a cărţilor interzise de Biserica Catolică, listă iniţiată în 1559 şi a cărei ultimă ediţie a apărut în 1948. În cele din urmă, în 1966, a fost abolită în mod oficial de către Papa Paul al VI-lea. Pe această listă neagră au fost consemnate lucrări aparţinând lui Giordano Bruno, Johannes Kepler, Immanuel Kant, Voltaire, René Descartes, Sade, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, André Gide etc. De-a lungul timpului, numeroase cărţi au fost cenzurate, interzise fie din motive politice, fie din motive religioase. Citeşte tot articolul

Primăvara şi poezia lui Jacques Prévert

Nu ştiu dacă primăvara este un anotimp al poeziei, dar totul pare a sta, în acest anotimp, sub semnul poeticului. Unul dintre scriitorii în ton cu primăvara ar putea fi şi francezul Jacques Prévert cu ale sale poeme năstruşnice, ludice, erotice. Nu puţine sunt poemele dedicate iubirii. Astfel, unul dintre cele mai frumoase poeme ale sale de iubire este Imens şi roşu (Immense et rouge):   Citeşte tot articolul

Acasă la Sartre și la Simone de Beauvoir – Video

Am fost de curând la Paris, unde am trecut şi pe la mormântul cuplului celebru Sartre-Beauvoir. Piatra funerară e de culoarea nisipului şi seamănă cu o copertă de la Gallimard, din colecţia aia clasică cu chenar. Se potriveşte cu ei şi cu militantismul lor posh. Un monument simplu într-un loc celebru. În filmuleţul de mai jos sunt imagini din apartamentul lui Sartre din Montparnasse şi din biroul lui Beauvoir. Citeşte tot articolul