Tag: pasti

Ce punem pe masă de Paști. Mic ghid de obiceiuri gastronomice pascale

Învierea Mântuitorului Hristos e, cu siguranță, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, prilej pentru comuniune în sânul familiei sau în mijlocul prietenilor. Și comuniunea înseamnă, aproape întotdeauna, o masă în jurul căreia oamenii se adună și împart hrana. Frâng pâinea și o împart între ei, într-un gest aproape ritualic, exact așa cum a făcut Iisus Hristos cu ucenicii săi, pentru ultima dată, în Ierusalimul  care L-a ovaționat și apoi L-a bătut, scuipat și, în cele din urmă, L-a răstignit. Citeşte tot articolul


Ouă de Paşti pentru bookaholici

De câţiva ani încoace, în ciuda lipsei talentului culinar, mi-am propus să particip şi eu într-un fel la masa de Paşti la care se strânge toată familia. Cum coşul umplut cu produse de la supermarket e impersonal, iar prăjitura cu cremă de lămâie (singura pe care ştiu să o fac) o fi bună, dar nu mai impresionează pe nimeni an după an, m-am decis să mă ocup de partea artistică a lucrurilor: decoraţiuni şi ouă colorate. Folosind materiale cât mai naturale, uneori şi acuarele, încerc să găsesc mereu un design cât mai plăcut şi vesel, care să adauge un dram de culoare decorului pascal. Citeşte tot articolul


(Închis) Câștigă cartea “Simboluri sacre”!

Pentru că se apropie sărbătoarea Paștelui, ne-am gândit că v-ar plăcea să aveți în bibliotecă volumul Simboluri sacre, de Robert Adkinson, un compendiu vizual cu cele mai puternice imagini și simboluri sacre ale lumii, grupate în trei categorii: popoare, religii și mistere. Citeşte tot articolul

Decoraţiuni livreşti de Paşti

Săptămâna aceasta, plină de semnificaţii pentru mulţi dintre noi, a însemnat în primul rând o perioadă în care ne-am gândit mai mult la curăţenia sufletului şi spiritului. Am avut parte de zile senine, călduroase, cu parfum de liliac, care ne-au reamintit de frumuseţea şi miracolul naturii, dar ne-au şi dat energia necesară pentru treburile casnice, pentru că ne-am dorit că şi casa noastră să fie curată, luminoasă şi pregătită să întâmpine familia şi prietenii cu care petrecem sărbătoarea Paştelui. Citeşte tot articolul

Decoraţiuni livreşti pentru masă

Numărătoarea inversă până la sărbători a început şi este oficial, vom lua parte la o masă festivă. Vrem-nu vrem. :) Este normal să ne străduim să transformăm evenimentul într-unul de bun gust şi să marcăm momentul cum se cuvine, dar mă întreb dacă nu cumva decoraţiunile clasice, întruchipări mai mult sau mai puţin delicate ale simbolurilor pascale (cum ar fi eternele fete de masă cu ouă colorate), nu şi-au pierdut farmecul prin simplul fapt că sunt tot mai variate şi mai abundente, dar nu în sensul bun al cuvântului. Citeşte tot articolul