Bookaholic

Anul acesta, la Târgul de Carte Gaudeamus (20-24 noiembrie 2013), care tocmai a început, aveţi ocazia să-l întâlniţi şi să-l ascultaţi pe scriitorul francez Andreï Makine, care va fi prezent la Bucureşti în zilele de 22-24 noiembrie, cu ocazia publicării în limba română a ultimului său roman.

Născut în Siberia, dar stabilit la Paris spre sfârşitul anilor ’80, Andreï Makine este astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori francezi contemporani, fiind asimilat de ţara de adopţie imediat după succesul răsunător al romanului Testamentul francez (1995, tradus în româneşte la Editura Polirom, 2002, 2013) – roman pentru care a primit Premiul Goncourt, Médicis şi Goncourt des Lycéens.

Evocatoare şi melancolice, având deseori în centru tema iubirii, dar şi a timpului (a balansului trecut-prezent), riscând, de aceea, să depăşească anumite graniţe ale pateticului, romanele sale – numeroase – au fost traduse în peste patruzeci de limbi. În limba română au apărut, la Editura Polirom: Crima Olgăi Arbelina (2001), Pământul şi cerul lui Jacques Dorme (2004), Femeia care aştepta (2005), Iubirea omenească (2007), Recviem pentru Est (2008), Viaţa unui bărbat necunoscut (2010) şi Cartea scurtelor iubiri eterne (2011). Scriitorul a primit în 2005 Premiul Prinţul de Monaco pentru vasta lui carieră literară.

                                                                    Andreï Makine

În rândurile de mai jos va fi vorba de ultimul roman al lui Andreï Makine: Une femme aimée (Seuil, 2013)/ O femeie iubită, traducere de Daniel Nicolescu, Polirom, 2013. Personajul principal al cărţii, „femeia iubită” anunţată de titlu este împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei, supranumită şi Ecaterina cea Mare.

Andreï Makine jonglează, cum spuneam, cu cele două planuri: planul prezentului şi planul istoric, un plan al trecutului, reuşind să împrumute concreteţe şi intimitate unei figuri pierdute în negura timpului. Pe Makine – mai exact pe tânărul regizor rus Oleg Erdmann, un soi de alter ego al său – îl interesează ce se află dincolo de glorie şi de strălucirea puterii, ce drame şi ce iubiri ascunde ţarina cu tendinţe pare-se nimfomane, supranumită de istorici „Messalina rusoaică” (există mărturii care vorbesc de cel puţin 12 amanţi ai ţarinei, mult mai tineri). Întregul roman se construieşte în contrapunct, trecând de la un plan (prezentul lui Oleg Erdmann) la celălalt (timpul istoric al Ecaterinei a II-a), de la intimitatea budoarului (unde ţarina îşi primeşte tinerii şi chipeşii amanţi) la spaţiul public al tronului, al manifestării puterii.

                                                               Ecaterina cea Mare

Tânărul regizor e obsedat de figura Ecaterinei şi lucrează febril, insomniac, la scenariul unui film prin care vrea să surprindă misterul – viaţa privată, iubirile – de care se înconjoară această femeie admiratoare a lui Diderot şi Voltaire (cu cel din urmă întreţine o corespondenţă vreme de 15 ani), care a reuşit să extindă şi să modernizeze imperiul rus, introducând la curte ideile iluministe occidentale. Iată cum arată un „cadru” din scenariul imaginat de Oleg Erdmann – secvenţă simptomatică pentru felul în care Makine amestecă „marea istorie” cu istoria privată sau mărunta – dar poate mai dramatica – istorie a pasiunilor:

„Oglinda cea mare urcă, alcovul e pustiu, tânărul ibovnic Mamonov tocmai a anunţat-o pe Ecaterina că iubeşte o altă femeie. Împărăteasa plânge, e plină de năduf, coace o răzbunare… Oglinda coboară şi, în alcov, un nou favorit, de douăzeci şi doi de ani, o strânge în braţe pe ţarină, care e trecută de şaizeci. Oglinda se ridică. Războiul împotriva Turciei. Oglinda coboară. Iulie 1789. Necredinciosul Mamonov este crunt pedepsit. Oglindă. La Paris, ticăloşii ăia de francezi îl înfruntă pe rege – Ormesson avea dreptate! Oglindă. Ecaterina reciteşte Scrisorile persane. Oglindă. Favoritul se numeşte Zubov, adică «dinte» în ruseşte. «Am un dinte împotriva lui», mormăie Potemkin, care alternează războiul împotriva otomanilor cu deliciile propriului harem din care fac parte cinci nepoate de-ale sale. Oglindă. Gărzile lui Ludovic al XVI-lea sunt decapitate, iar tigvele lor cocoţate în nişte ţăruşi însoţesc trăsura regală… Oglindă. Ecaterina se trezeşte ca de obicei la cinci dimineaţa, îşi freacă faţa cu o bucată de gheaţă, îşi pregăteşte o cafea. De la Paris, ambasadorul o înştiinţează că mulţimea s-a distrat de minune coafând părul de pe capetele înfipte în pari…”. Evenimentele Revoluţiei franceze – al căror ecou ajunge până în Rusia – se îmbină, aşadar, cu poveştile sentimentale ale ţarinei. Instalată pe tron în 1762 după asasinarea soţului său, Petru al III-lea, a guvernat până la moartea ei, în 1796: a fost, aşadar, o femeie puternică, dar în romanul lui Makine accentul este pus pe vulnerabilităţile, pe slăbiciunile ei. Romanul insistă pe vag, pe atmosferă, pe implicit. De altfel, ceea ce speculează tânărul regizor rus Oleg Erdmann în filmul său este misterioasa relaţie a Ecaterinei cu ofiţerul de gardă Alexandr Lanskoi, mort tânăr – relaţie ce pare să fi fost una de dragoste adevărată (cei doi ar fi vrut să fugă împreună), căci iubitul ei, spre deosebire de ceilalţi, „nu pretinde nimic, nu unelteşte şi, tocmai de-asta, nu aduce nici un beneficiu familiei. Pur şi simplu iubeşte. Cum să înduri aşa ceva?”.

Mai puţin reuşit decât alte cărţi ale sale şi mai ales decât Testamentul francez (romanul care l-a impus), O femeie iubită te prinde, totuşi, prin accentele sale melancolic-evocatoare, prin reveria pe care o produce balansul continuu între trecut şi prezent, între Istoria mare şi istoriile personale ale celebrei împărătese Ecaterina cea Mare.

Andreï Makine, “O femeie iubită”, traducere din limba franceză de Daniel Nicolescu, Editura Polirom, Iaşi, 2013, 272 p.

Cartea poate fi comandată din librăria online Cărturești, la prețul de 26,36 lei. Dacă introduceți codul Bookaholic la orice comandă, veți beneficia de 15% reducere în librăria online Cărturești.