Zilele acestea ajung din ce în ce mai puțin să citesc literatură africană contemporană – cumva mă învârt între scrierile naționale, cele europene și americane. Și, odată cu volumul abia apărut la Editura Polirom, Râul care ne desparte (traducere din limba engleză și note de Mihaela Negrilă), roman al scriitorului kenyan Ngugi wa Thiong’o, mi-am dat seama de cât de multe lucruri pierd pe drum, de cât de frumoasă este și literatura aceasta cu iz ”exotic” și cât de mult am de învățat în continuare.
Ngugi wa Thiong’o este unul dintre primii și cei mai prolifici scriitori din Kenya. S-a născut în 1938, în Kamiriithu, un sat de lângă Limuru, ținutul Kiambu, și provine din rândul oamenilor Kikuyu (cel mai mare grup etnic din Kenya, cu o populație de peste 6 milioane de oameni). A învățat de mic, mai întâi în școlile construite de colonizatorii britanici, ajungând apoi să-și încheie studiile superioare la Universitatea din Makerere și la cea din Leeds. În adolescență a trecut, împreună cu familia sa, prin Războiul de Independență Mau Mau (1952 – 1962), luptă sângeroasă (se presupune că, în timpul revoluției, au murit aproximativ 20.000 de oameni) care a reprezentat punctul central în decolonizarea și formarea Kenyei moderne.
De altfel, Ngugi wa Thiong’o s-a folosit de această experiență de viață în primele sale cărți, printre care și în cel de-al doilea roman al său, scris la numai 23 de ani, Râul care ne desparte (în original scris în limba engleză, The River Between, și publicat în 1965, la un an după volumul Nu plânge, copile).
Precum insinuam câteva rânduri mai sus, Ngugi este unul dintre cei mai cunoscuți autori din Kenya, având, la cei 76 de ani, o carieră internațională de succes: a scris zeci de romane, cărți pentru copii, piese de teatru, proze scurte, eseuri, volume autobiografice, a fost jurnalist – a fondat și editat, de exemplu, primul ziar în limba Gikuyu, dialect kenyan -, a susținut prin scrierile sale literatura africană și a fost activist înfocat (de altfel, a fost arestat pentru cărțile sale, a trăit o perioadă de timp în exil). În prezent este profesor la Universitatea din New York. S-a aflat pe lista scurtă a Premiului Nobel pentru Literatură în 2010.
Toate aceste câteva detalii despre biografia și bibliografia autorului sunt menite să puncteze importanța și relevanța traducerii acestui prim roman al său (iată, la o distanță de 49 de ani) în România.
Râul care ne desparte este o carte care cuprinde și surprinde, între copertele sale, un univers aparte aflat la granița dintre tradiție și modern. Grație stilului simplu, clar, fără artificii, al propozițiilor și frazelor scurte, al dialogurilor și portretizărilor succinte, cuvintele capătă putere, schimbă destine, stârnește revolte, dragoste și ură. Spusă din perspectiva unui narator omniscient (pe alocuri parțial omniscient, lăsând spații libere de completat de către cititori), povestea este străbătută de realism (care se metamorfozează în frânturi de realism magic atunci când tradițiile străvechi tribale intră în scenă) și te transportă, prin intermediul personajelor sale principale, într-o societate în care armonia este tulburată, iar oamenii sunt obligați să aleagă taberele din care fac parte.
Honia era sufletul coamelor Kameno și Makuyu. Le unea. Iar oamenii, vitele, animalele sălbatice și copacii erau cu toții uniți de acest râu al vieții. (p. 5)
Titlul romanului, Râul care ne desparte, se referă la râul Honia (care înseamnă leac sau readucere la viață), cel care se află în Valea Vieții, care unește și, în același timp, desparte două coame: Kameno și Makuyu, două sate și, implicit, două comunități Kikuyu.
Cele două coame își disputau însă fondatorii, strămoșii eroici care trecuseră pe acolo și se așezaseră în zona cea mai fertilă din Kenya: Gikuyu, Mumbi și Murungu. Legendele dădeau dreptate și unora, și celorlați. Iar cu toate acestea, Kameno și Makuyu trăiau în armonie, întocmai precum o familie, cu bune și rele:
Coamele erau izolate. Oamenii de acolo duceau o viață a lor, netulburată de ceea ce se întâmpla în exterior. Bărbații și femeile nu aveau a se teme de nimic. (…) Așa că țara cu multe coame era lăsată în pace, neatinsă de forțele turbulente din exterior. Aceste dealuri și coame străvechi erau inima și sufletul regiunii. Ele păstrau pure și intacte magia și ritualurile triburilor. Oamenii lor se veseleau împreună, dărunindu-și unii altora sângele și căldura râsului lor. Uneori se luptau. Însă lupta era între ei înșiși și nimeni din afară nu era nevoit să afle vreodată. Erau muți față de străini, nerostind niciunul dintre secretele ai căror păzitori erau. (p. 7)
Incipitul calm, luminos, cu pagini care te introduc în atmosfera, în legendele, în jocurile, obiceiurile și ritualurile poporului Kikuyu aflat pe malurile râului Honia, se va disipi curând în momentul în care misionarii britanici intră în scenă la Siriana. Din punctul acesta tensiunea mocnită străbate tot restul volumului ajungând spre sfârșit să atingă apogeul – romanul se încheie cu puțin timp înainte de revoluția Mau Mau (războiul de eliberare de sub dominația colonială și de câștigare a independeței care rămâne nenumit în volum).
Waiyaki și Chege, pe de o parte, Joshua și celebrul misionar Livingstone, pe de cealaltă, sunt reprezentanții celor două direcții, celor două tabere în care tribul Kikuyu se va împărți. Waiyaki este un tânăr abia trecut de ritualul celei de-a doua nașteri, urmaș al lui Chege (tatăl său, unul dintre cei mai respectați bătrâni ai tribului, clarvăzător) și al lui Mugo (un alt clarvăzător faimos, care prevestise sosirea britanicilor: ”Va veni un neam cu haine ca fluturii”). Împins de la spate de către tatăl său când încă mai era în viață, merge să studieze la Siriana în școlile misionarilor, pentru a le cunoaște lumea și a fi educat, urmând ca apoi să se întoarcă și să-și conducă tribul împotriva celor albi care le furau pământul. Joshua, în schimb, este membrul care este convins că religia misionarilor le va aduce mântuirea, se convertește la creștinism lăsând în spate tradițiile străvechi ale tribului, și predică înfocat, aspirând la cât mai mulți adepți.
În momentul în care Waiyaki se întoarce de la studii, este inițiat – prin circumcizie își arată atât loialitatea față de trib și ritualurile sale, cât și curajul, bărbăția. Singura problemă este că tânărul nu dorește alungarea colonizatorilor, ci conviețuirea în pace cu aceștia, punând cap la cap un sistem de educație pentru copiii neamului său convins că, prin studiu și prin cunoaștere, ei își vor putea apăra pământul. Înființând școli și predând, devine respectat și urmat de oamenii săi, cei care-l numesc ”Învățătorul”.
Intervin două aspecte care zguduie universul acesta pregătit pentru o nouă eră: Muthoni, una dintre fiicele predicatorului Joshua, vrea să fie circumcisă – lucru care se opune tuturor credințelor tatălui proaspăt convertit (misionarii creștini încearcă, de altfel, să facă tot posibilul pentru a scoate circumcizia femeilor în afara legii) care vede circumcizia ca păcat, ca rit păgân -, iar Kabonyi, unul dintre conducătorii mai vârstnici ai tribului, face tot posibilul să-l discrediteze pe Waiyaki în ochii oamenilor Kikuyu, din invidie și dorință de putere.
Muthoni se va răzvrăti, va fugi de acasă și va fi inițiată, va deveni femeie prin circumcizie, dar va plăti scump pentru acest lucru – nu rezistă ritualului și moare, fapt interpretat ca fiind pedeapsa Dumnezeului misionarilor. Mama ei, Miriamu, și sora, Nyambura, suferă pierderea lui Muthoni în tăcere. Ngugi ridică, de altfel, atât prin portretizarea familiei lui Joshua, cât și prin detaliile construite din tușe sigure și succinte despre familia lui Waiyaki, și problema statutului femeii în societatea africană dominată de supremația patriarhală, femeia care este redusă la tăcere în majoritatea cazurilor și supusă bărbatului.
Cât despre Kabonyi, acesta nu va avea liniște până când nu-l va acuza pe Waiyaki de părtinirea cu misionarii – adică de trădarea neamului său -, având ca argumente întrevederile tănârului cu dascăli din Siriana (deși acțiunea era menită a educa poporul Kikuya), apropierea lui de Muthoni (pe care Waiyaki o vizitează în secret, ducând-o, în ultimele ei clipe, la spital) și iubirea pe care i-o poartă Nyamburei – dragoste, evident, interzisă, fata fiind nu numai de cealaltă parte a baricadei grație alegerii tatălui de a converti întreaga familie la religia oamenilor albi, ci și nesupusă tribului și impură (căci nu este circumcisă). Toate acestea mocnesc și explodează la final, când Waiyaki și Nyambura sunt dați pe mâna judecatei Kiamei.
Calitatea prozei lui Ngugi wa Thiong’o stă, din punctul meu de vedere, tocmai în economia de mijloace folosite pentru a dezvolta toate aceste intrigi în numai 182 de pagini și 26 de capitole (fiecare capitol deschizând o nouă perspectivă asupra problemelor ridicate la fileu), în schițarea tabloului comunității de pe malurile râului Honia obiectiv (pare că niciun cuvânt nu este în plus, niciunul în minus), ca o oglindă prin care privim toate conflictele, precum o cameră de filmat, dacă vreți, care înregistrează ansamblul și lasă privitorul să cearnă și să problematizeze. Râul care ne desparte este o carte ce trebuie citită atât pentru a vă da întâlnire cu un stil aparte literar, cât și pentru a cunoaște mai bine o lume tribală măcinată între tradiție și nou (modern).
Cartea poate fi cumpărată de librăria online Cărturești de aici. Dacă introduceți codul Bookaholic la finalizarea comenzii, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici.
