Spre bucuria noastră, nu puţini sunt artiştii care se lasă inspiraţi de cărţi în crearea lucrărilor lor, fie că este vorba de povestea în sine sau de imaginea cărţilor ca simbol a ideii pe care vor să o prezinte. Indiferent de domeniul artistic în care activează, cei mai talentaţi dintre ei reuşesc să ne atragă în lumea lor plină de frumuseţe şi înţelesuri adânci, să transmită mesaje puternice şi să-şi lase amprenta în mintea şi sufletul nostru. Unul dintre aceştia este Alireza Darvish, un artist contemporan iranian.

Născut în Rasht, Iran, în 1968, a urmat cursurile Institutului de arte frumoase din Teheran, unde a şi lucrat ulterior ca profesor de pictură şi desen. A devenit unul dintre cei mai renumiţi ilustratori ai ţării sale, pe care a părăsit-o însă în 1995, când a emigrat în Germania. A locuit atât în Spania, unde a lucrat ca ilustrator pentru diverse publicaţii de artă şi literatură, cât şi în Cehia, dar s-a reîntors în Germania, unde trăieşte şi în prezent. Lucrările sale, printre care se numără şi scurte animaţii, au fost prezentate în diverse expoziţii sau festivaluri şi s-au bucurat de succes, câştigând premii în ţări ca  Brazilia, Egipt, Franţa, Iran, S.U.A. Italia sau Spania.

sursa

Acum mai mulţi ani, Alizera Darvish a început o serie de acuarele şi desene suprarealiste prin intermediul cărora artistul explorează sensurile metaforice ale cărţilor în lumea noastră modernă, deseori în contextul politicii totalitare pe care a cunoscut-o din plin.

I wanted to demonstrate that we human beings are like moving and changing words and phrases, that we all are like books that are unwritten, or if written, read badly if at all; they should be read and read well (…) Concepts such as love, loneliness, human rights and human destiny, censorship, uncertainties, our relations with ourselves as well as the world around us, our journeys, our being left out, our philosophical wandering to find an answer to the unanswerable, etc. all are those that we all have a taste of; we read them in books or in people, but I draw them. My drawing, in fact, is my paying respect to us, to my generation, to my children and to the generation to come; with my painting I remind all of us the role that books played in our life

spune artistul într-un interviu interesant pe care îl puteţi citi integral aici.

Această serie care numără peste 40 de lucrări este un tribut adus speranţei şi libertăţii pe care cărţile şi imaginaţia le aduc în viaţa noastră.

Iată şi una dintre animaţiile create de Darvish, în care reapare tema cărţilor şi în care foloseşte o parte dintre desenele sale:

 

 

sursa imaginilor

sursa main image

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *