Unul dintre cei mai importanţi scriitori chilieni ai momentului, Jorge Edwards (căruia i-am luat și noi un interviu), a fost în România anul acesta cu ocazia publicării celui de-al doilea roman al său, Originea lumii. A mai fost publicat şi romanul Casa lui Dostoievski, o poveste impresionantă a unui tânăr scriitor şi a boemei literare chiliene a anilor ’60. Jorge Edwards este un scriitor prolific, care a publicat mai mult de doisprezece titluri până acum şi care continuă să scrie cu fervoare. Este laureatul Premiului Cervantes, cea mai importantă distincţie literară a lumii hispanice.
Experienţele sale, atât cele trăite în calitate de scriitor, cât şi cele experimentate în timpul exercitării funcţiei sale diplomatice, se regăsesc, mai mult sau mai puţin, şi în volumele de proză. Cea mai importantă carte a sa din acest punct de vedere, Persona non grata, descrie experienţa sa cubaneză, din cele mai nefericite, care a avut un puternic impact asupra intelectualităţii spaniole.
De altfel, referiri la complicata situaţie politică a ţării sale, la nevoia unui refugiu pe care o simte şi la diferenţele care survin la trecerea de la un regim la altul apar şi în romanul Casa lui Dostoievski, unde personajul principal, Poetul, relatează evenimentele prin care trece în timpul anilor săi de tinereţe. Primele zeci de pagini aduc în prim plan grupul de intelectuali în devenire cu care se împrietenește Poetul.
Discuțiile și preocupările lor pentru literatură, filosofie, politică și artă sunt relatate cu umor și ironie, dar și cu o oarecare melancolie. În numeroasele seri de beție, membrii grupului au discuţii în contradictoriu pornind de la teme din cele mai variate, de la subiecte care-i pasionează, de la curiozităţi din cele mai diverse. Aceștia sunt şi mari iubitori de artă, îndeosebi de literatură.
Tocmai de aceea romanul se numeşte Casa lui Dostoievski, făcând referire atât la un standard moral şi cultural, cât şi la locul în care se adunau uneori şi în care unii dintre ei trăiau. Este vorba despre o locuinţă din mijlocul oraşului Santiago, pe care proprietarul o închiria pe sume derizorii, motiv pentru care îndeosebi intelectualii o locuiau. Atât din pricina aspectului, cât şi din cea a influenţei chiriaşilor, casa căpătase un aer derizoriu, marcat de tuşe puternice, contradictorii, de obiecte şi oameni ciudaţi şi interesanţi, trăsături care amintesc de Dostoievski şi care ironizează o vârstă poetică în care personajele cărţii nu se mai regăsesc, deşi trăiesc cu nostalgia ei.
Confesiunile referitoare la perioada chiliană gravitează, mai mult sau mai puţin, în jurul pasiunii Poetului pentru Teresita, dragostea vieţii lui. Din nefericire, pasiunea tânărului nu este împărtășită în tinereţe, povestea de dragoste urmând să se împlinească abia în perioada pariziană. O pasiune care ajunge să fie resentimentară pe alocuri, în ciuda faptului că imaginea ideală a femeii va rămâne pentru totdeauna Teresita. În ciuda geloziei care-l face adeseori să se poarte îngrozitor, Terasa rămâne singura femeie iubită de Poet. Iar afecţiunea dintre ei se dezvoltă armonios de-a lungul anilor, Teresa fiind cea care organizează funeraliile Poetului în momentul în care cancerul îi curmă viaţa. Şi o face cu delicateţea şi grija femeii care iubeşte.
Volumul surprinde, pe lângă povestea de dragoste pariziană şi începutul unei noi epoci în viaţa Poetului, şi perioada lui cubaneză. Plecat din Europa, Poetul ajunge într-o Cuba răzvrătită în care regimul lui Fidel Castro îi umileşte pe intelectualii care trebuie să-şi facă autocritica, declarându-se cu toţii membrii ai burgheziei contrarevoluţionare şi trăind sub imperiul fricii.
Poate cea mai interesantă latură a cărţii este cea în care se discută despre prietenia Poetului cu Vargas Llosa, Julio Cortazar şi Pablo Neruda, nume extrem de importante ale literaturii mondiale.
Originea lumii, celălalt volum al lui Jorge Edwards apărut în România, este mai interesant din punctul de vedere al strategiilor narative, fiind un exemplu concret despre cum se scrie un roman postmodern. Pornind de la intertextualitate, prin intermediul geloziei, se ajunge la rețeta unei scriituri ironice și savuroase de la prima la ultima frază.
Naratorul, un bărbat în vârstă căsătorit cu o femeie mult mai tânără, este de părere că tabloul care poartă același nume ca romanul o reprezintă pe soția lui. În ciuda faptului că modelul are fața acoperită, pornind de la detaliile corpului și de la prietenia celor doi cu pictorul care făcuse tabloul, naratorul descoperă identitatea modelului și, în acest mod, povestea de dragoste ascunsă a celor doi.
Deși tema nu este deloc impresionantă, intriga fiind una relativ simplă, întreaga structură narativă este fascinantă. De la hohote de râs la plânsul de identificare, cititorul nu se poate plânge nicio clipă că nu trăiește la maximum în sfera narațiunii. De altfel, traducerea Luminiței Marcu pune în evidență tușele postmoderne care dau adevărata valoare a cărții.
Discursul avut de Jorge Edwards la lansarea volumului Originea lumii, eveniment care a avut loc la începutul anului la București, le-a dovedit cititorilor, dacă mai era nevoie, că nu puține sunt personajele în care autorul a pus și o fărâmă din el și că întreaga sa literatură este una a poftei pantagruelice de viață. Interviul realizat de Silvia Dumitrache cu Jorge Edwards pentru Bookaholic poate fi găsit aici.
