Bookaholic

He was one hundred and seventy days dying and not yet dead… 

Așa începe Alfred Bester povestea lui Gully Foyle, acest Conte de Monte Cristo al science fiction-ului, un personaj la prima vedere banal, diferit de toți ceilalți oameni din lume prin simplul fapt că este sigurul supraviețuitor de pe Nomad, o navă eșuată care plutește în spațiu după ce a fost aproape complet distrusă într-un atac. Gully Foyle trăiește de câteva luni din ultimele rații rămase după moartea echipajului, încercând să counsume cât mai puțin oxigen, să bea cât mai puțină apă și să nu o ia razna.

Povestea începe cu adevărat însă atunci când, după câteva luni, pe lângă Nomad trece o altă navă, Vorga, suficient de aproape încât să identifice existența unui supraviețuitor, dar fără să oprească. Acesta este momentul definitor pentru Gully Foyle, un personaj fără prea multă educație sau ambiție, un individ mediocru și simplu, care decide în acel moment că va face orice îi stă în putință pentru a supraviețui, a se întoarce pe Pământ și a-i distruge pe toți cei care l-au abandonat în spațiu.

Cum va face asta și ce va mai afla pe parcurs, o să vă las pe voi să descoperiți. The Stars My Destination (tradusă și la noi, sub numele Destinația mea, stelele) e una din cărțile alea în care firul narativ e atât de dens, încât e păcat să îl stric povestindu-vă prea multe, pentru că n-o să vă mai bucurați la fel de cotiturile și surprizele de pe parcurs.

Pot totuși să vă explic mai în detaliu paralela cu Contele de Monte Cristo, care nu se rezumă doar la decizia personajului principal de a se răzbuna pe toți cei care i-au făcut rău. Gully Foyle, la fel ca Edmond Dantes, nu se întoarce în societate ca un simplu cetățean, ci ca Geoffrey Fourmyle, un personaj excentric – suficient de colorat încât să atragă atenția întregii clase superioare de oameni bogați din care fac parte, evident, și următoarele lui victime – cu acces la ultimele tehnologii și, prin asta, superputeri – la propriu – date de diferite îmbunătățiri aduse propriului corp, asistat de o femeie telepat unidirecțional, responsabilă de educația și de conduita lui în societate.

De altfel, pe parcurs, Gully Foyle se intersectează cu mai multe personaje feminine, toate extrem de interesante, niciuna un simplu clișeu romantic: Jisbella McQueen, o tipă isteață, înfiptă, o hoață extrem de pricepută, o ființă sarcastică și cinică, dar, pe alocuri, suprinzător de vulnerabilă; Robin Wednesbury, profesoara lui telepată, la prima vedere foarte delicată și ușor de manipulat, dar care demonstrează pe parcurs că nu e deloc așa, și, în cele din urmă, Olivia Presteign, tânăra membră a familiei Presteign, în a cărei proprietate se află nava Vorga, cea care la începutul cărții îl descoperă pe Gully Foyle naufragiat pe Nomad, dar îl abandonează. Olivia e oarbă și suferă de albinism dar e extrem de frumoasă, și trăiește într-un spațiu protejat cu multă atenție de tatăl ei, dar demonstrează pe parcurs că în spatele fațadei se ascunde un cu totul alt fel de om.

Toate personajele lui Bester sunt interesante și, chiar dacă unele dintre ele nu au ocazia de a deveni cu adevărat rotunde, complexe, și rămân desenate cu tușe groase, ele sunt oricum fascinante. Fascinant e și Gully Foyle, care trece printr-o metamorfoză profundă de-a lungul poveștii, transformându-se dintr-un banal ofițer de pe o navă de război într-un erou răzbunător, apoi într-un vizionar deschizător de drumuri, urmărindu-și ambițiile și scopurile cu perseverența cu care Edmond Dantes și-a plănuit, ani de zile, evadarea și răzbunarea, ambii complet incapabili de a vedea adevăratele consecințe ale acțiunilor lor.

The Stars My Destination e un roman SF atipic, ca un poem eroic care îți aduce aminte mai degrabă de Odiseea și Iliada decât de orice roman cu nave spațiale pe care l-ai citit vreodată. Pentru că singura tehnologie care contează cu adevărat în romanul lui Bester nu stă în componente de silicon, ci în creierul uman: întreaga poveste se fundamentează pe abilitatea oamenilor de a se teleporta folosindu-se doarde credința că pot face asta, așa-numitul jaunting, pe care se sprijină întregul fir narativ, de la început până la sfârșit. De altfel, tot romanul e un soi de metaforă pentru importanța reală a credinței:

“It isn’t necessary to have something to believe in. It’s only necessary to believe that somewhere there’s something worthy of belief”.

Vă recomand The Stars My Destination indiferent dacă obișnuiți să citiți science fiction sau nu. E o carte extrem de frumoasă, scrisă nu fără o doză serioasă de umor, cu mai multe straturi de semnificații decât pare că are la prima vedere și cu un personaj principal care-și justifică titlul inițial, deTiger! Tiger!, dat de Bester după o poezie de William Blake.

În final, o să vă las cu moto-ul lui Gully Foyle, un catren pe care îl repeat ca pe o mantra de-a lungul romanului:

Gully Foyle is my name

And Terra is my nation

Deep space is my dwelling place

The stars my destination.