Bookaholic

Gheorghe Florescu este la ora asta cel mai cunoscut cafegiu al Bucurestilor, si nu stiu sa aiba rival. Ceea ce poate unii dintre voi nu stiu (inca) e ca acelasi Gheorghe Florescu a fost Cafegiul Securitatii. Si vorbeste cu cartile pe masa si cafeaua-n fata despre asta in cartea nu degeaba numita de Dan C. Mihailescu “cartea anului”, la lansarea din 2008.

“E hotie sa furi de la hoti?” sau din confesiunile unui comerciant al sistemului

Cat de actuala mai e cartea asta aparuta in 2008? Magistral de actuala, daca e sa ne luam in serios. Si mai pe scurt, tragand o linie dupa toate povestile din & despre comunism si punand in oglinda cartea lui Florescu, mai ca-ti vine sa le transmiti cordial: Fuck the cool, arata-mi toata povestea! Imaginea Securitatii si a sistemului comunist reconstruit cotidian de celelalte e ghiocel de pus in piept pe langa thrillerul horror, olteneste descris de Florescu, adica detasat pana la proverbial, ironic, sucar. Piramida spagii, a relatiilor, a minciunii si a delapidarii fara prea mari ocolisuri alcatuiesc un Turn Babel la a carui propasire contribuie cu mic, cu mare si de cele mai multe ori fiecare pe limba lui piere.

Florescu ramane la datorie, pentru ca Securitatea avea nevoie de un cafegiu, care mai si fusese instruit de maestrii armeni, cei mai mari cafegii ai Bucurestilor din interbelic incoace. Le face jocul, le serveste cafeaua si aduna informatii. “E hotie sa furi de la hoti?”, ne intreaba el… retoric. Si continua “Care avere? Nu aveam avere! Am avut grija sa nu am, fiindca pe baza acelei averi mi se facea dosar penal. Am patru copii… Castigam mai mult informatii, pe care de-abia acum le valorific. Teschereaua mea e literara”.

Comunismul a avut o cafenea literara, cu  2 intrari: in birou era servita securitatea, iar in spate artistii

Dupa functii si relatii in cadrul organizatiilor comerciale locale (OCL-uri subordonate Ministerului Comertului Interior, dar si Agentiei de Import), in 1971 preia magazinul de cafea si dulciuri de pe Hristo Botev 10, de la mentorul sau intr-ale cafelei, armeanul Avedis Carabelaian. Aici se instaureaza unul dintre saloanele Securitatii si, pentru ca era singurul loc cu cafea buna din oras, si al artistilor: “Pe cei din Securitate ii serveam numai in birou”, iar in spate era “clubul meu, exclusiv artistic si politic”.

Prin radiografierea afectiva a grupului conspirativ din spate,  Nichita Stanescu, Marin Preda, N. Carandino, Toma Caragiu, Emil Botta, Amza Pelea, Beniuc, Harry Brauner, Baiesu, Doinas, Radu Beligan, Misu Fotino etc., Florescu face lumina in culisele gastilor literar artistice din anii ’70, si uite asa ne e clar cui cu cine ii place sa bea si, de ce sa n-o spunem, ce, cat si cand: “Daca ar şti nea’ Nicu ca acum stam pe secera si ciocanul lui, ne-ar omori!, radea Toma Caragiu, in vreme ce se aseza pe bancuta din magazinul meu“.

Foto: Humanitas

Securitatea a fost o institutie: cu dosarele, saloanele, furnizorii si amazoanele ei

In fata baietilor buni, stau insa baietii rai, aka baietii mari, pe care trebuia sa-i serveasca tinand seama de toata increngatura obligatiilor si a intrigilor de partid. Suntem in complexa La Piovra (Caracatita) unde retelele de marfuri, interese, coruptie, prostitutie se disting si fuzioneaza. Generalul nostru Catano, alias Florescu, le prajeste cafeaua, pune cap la cap informatiile si pregateste un proces… literar, singurul pe care il poate servi, de altfel.

Si o face cu decenta si precizia unui bisturiu antrenat. In fata minciunii si a lasitatii cronicizate, Florescu pune diagnosticul, asigurand insa, atunci cand e cazul, totala discretie: “Nu pot lovi in niste familii pe care le cunosc si care nu mi-au făcut niciun rau”, explica cafegiul.

Si totusi este inchis, in 1985. Pentru ca partidul e mare, cascavalul din ce in ce mai putin, iar gurile flamande cer tapi ispasitori. Totul pe fondul conflictului dintre nationalistii comunisti (in frunte cu Ceausescu) si internationalisti (Pacepa, Radu Abagiu, de la Agentia de Import, Victor Ranga, de la Ministerul Comertului Interior), care va duce si la evenimentele din ’89. Procesul s-a numit “ciocolata China”, detinutii “lotul cafelei”, iar sentinta lui Florescu a fost de 11 ani. Este insa eliberat conditionat in 1988.

Arta de a sti sa vinzi, secretul de a castiga informatii & memoria de elefant

Istoria cartii lui ar incepe asa: Emil Botta il indeamna sa scrie, Alexandru Rosetti ii promite sa-l publice si sa-i scrie prefata. Dar vine… carcera! In 1990, sufera un accident cerebral si nu-si mai poate folosi mana dreapta. Incepe sa isi scrie cartea cu mana stanga si o termina dupa 4 ani de munca, in 2007. Spune sugubat ca fara cafeaua Avedis (numita asa in numele mentorului sau armean) nu ar fi reusit, desi acum nu prea mai are voie.

Castigurile din drepturile de autor sunt decisive in deschiderea magazinului de pe Cristian Radu nr. 6, la doar o strada distanta de fostul Hristo Botev (din care, dupa cutremurul din ’77 nu a mai ramas nimic). Va recomand insa sa mergeti pe Cristian Radu pentru a auzi si mai multe povesti de la fostul si actualul cel mai mare cafegiu al Bucurestiului. Si bineinteles, ca sa beti o cafea!

Pana una alta, ascultati-l pe el: “Pe langa vin, cafeaua iti da atata minte incat te face sa gandesti mult mai bine. Te ajuta sa stai cu mintea deschisa si cu slitul inchis”. Acum, si pe audiobook!