Carmen Lidia Vidu a intrat în viaţa mea în momentul în care a montat la Teatrul Naţional din Bucureşti Privighetoarea şi trandafirul de Oscar Wilde, cu Marius Manole, Eduard Adam şi Carmen Ungureanu în distribuţie, şi i-a dat acel “je ne sais quoi” de care orice piesă de teatru are nevoie.
Nu e uşor a pune un text atât de sensibil în scenă, mai ales într-o epocă în care încă există lupta între ce e convenţional şi ce nu în artă şi cultură. Dar deşi Wilde este autorul pe care însăşi recunoaşte că l-ar monta în întregime, Carmen a avut un traseu în lumea teatrală care a intrigat pe cei mai tineri dintre noi, suficient încât să îi căutăm spectacolele atât la TNB, cât şi în Green Hours.
Este singura care a reuşit, din punctul meu de vedere, să dea inserţiilor multimedia un rol însemnat în teatrul zilelor noastre, drept urmare a venit firesc să stăm de vorbă cu ea şi să aflăm care este literatura pe care o citeşte şi care o inspiră în momentul în care alege să se implice într-un proiect.
Ce rol joacă literatura în viaţa unui regizor român tânăr? Pe criterii îţi alegi proiectele?
Mi-am propus să nu existe zi fără ca să citesc măcar câteva pagini. Eu citesc haotic, în funcţie de recomandările din revistele mondene, de cărțile-cadou pe care le primesc, de panică ce mă apucă uneori când îmi dau seama că nu am mai montat niciun spectacol de mult timp, de oamenii citiţi pe care încerc cu disperare să-i imit.
Cum trebuie să fie un text ca să îţi trezească interesul?
Îmi plac textele vizuale, dramatice, poetice, un pic inocente, un pic violente.
Se poate face teatru multimedia din orice fel de text, fie el şi clasic?
Nu ştiu eu astfel de reguli. Teatrul multimedia nu are o dramaturgie multimedia, nu se scriu texte dramatice multimedia (bine, exagerez fiindcă eu ştiu că astfel de texte există, dar sunt prea puţine ca să formeze un gen). Deci şi prin urmare, se face multimedia din orice. Dar multimedia nu e un handicap sau o salvare, pentru mine a fost singura modalitate de a face teatru foarte vizual, dar fără bani.
Ai ales să faci o adaptare modernă atât la “Privighetoarea şi trandafirul”, cât şi la “Micul Prinţ” şi, cu toate acestea, le-ai montat pe scene cumva convenţionale (TNB şi, respectiv, Odeon). De ce nu ai optat pentru spaţii mai puţin conformiste? De ce nu baruri/cafenele, studiouri etc, precum ai făcut, spre exemplu, cu “Bitter Sauce”?
Eu vreau să fac teatru în teatru, nu în baruri. Mă reîntorc în baruri atunci când porţile teatrelor îmi sunt închise. Mie nu-mi plac spaţiile care miros a fum, care nu au volum, care nu au decență faţă de cel care vine să muncească pentru el, indiferent că e de stat sau e particular.
Cât “cântec” şi “pompă” se află în spatele montărilor pe scene instituţionale? Întreb pentru că am văzut că cel puţin “Privighetoarea”, un spectacol care a emoţionat foarte mult acum vreo 3-4 ani, în prezent nu se mai joacă.
E o frică jenantă de a investi în tineri regizori şi e mult praf în cultura teatrală a directorilor de teatre.
(spectacolul Privighetoarea și trandafirul în întregime)
De ce te-ai oprit doar la două scriituri (să zicem) clasice – Antoine de Saint-Exupéry şi Oscar Wilde? Ţi-ai dori să pui în scenă şi alte nuvele sau romane consacrate? Care, de ce şi unde?
Eu nu am principii, nu citesc cu un scop anume. Mi-e clar că-mi plac poveştile, dragostea şi ura. Cred că aş face foarte bune spectacole de teatru SF. În acest moment caut un text a cărui acţiune să se petreacă în cosmos. Mi-ar fi plăcut să fiu cosmonaut.
Cum de nu ai montat nimic de Caragiale (cel mai cel dramaturg al nostru)?
Nu mă omor după dramaturgie, în general, iar Caragiale nu-mi place absolut deloc.
Bulgakov este unul din scriitorii străini cel mai adesea montaţi în ultimii ani în România. Cum ar arăta, spre exemplu, Maestrul şi Margareta în viziunea ta?
Cel mai rapid fug de textele prea des montate. Cred că Bulgakov, alături de alte nume mari, ar trebui uitat pentru o vreme.
Din ce s-a jucat în ultimii ani şi ai văzut tu, ce montare după romane celebre ţi s-a părut reuşită şi de ce?
Cele mai frumoase spectacole şi cele mai bune cărţi le-am citit în copilărie, apoi am devenit o acritură.
Tu ce fel de literatură citeşti? Care sunt cărţile care îţi plac cel mai mult şi ce roman ai acum pe noptieră?
Citesc în fiecare zi (romane, nuvele sau poezie); foarte rar citesc teatru. Acum citesc “Arta Lăutarilor” de Şerban Lupu, “Hai la nuntă! – Mică enciclopedie în documente radiofonice” şi Secta Egoiștilor de Eric Emmanuel Schmitt.
Ai un scriitor preferat?
Oscar Wilde e superb. Mă abţin să nu visez că-i montez întreaga operă.
La ce lucrezi acum şi ce ţi-ai propus pentru 2012?
Acum vreau să termin de montat două videoclipuri. Mă lupt cu ele de ceva vreme. Am terminat un eveniment şi mai urmează unul. Teatru vreau să fac. Încă nu ştiu ce. Ştiam ce-mi doresc, acum m-am răzgândit. Mi-ar plăcea să evoluez. Am impresia că din cauza sărăciei, a lipsei de timp şi de încredere, m-am limitat şi m-am repetat. Vreau să nu mai fac asta. E important să iau amploare.
