E cel puţin ciudat conceptul care stă la baza albumului de proporţii ce-i poartă semnătura fotografului Răzvan Voiculescu. El s-a plimbat prin diverse locuri din România, majoritatea destul de izolate, unde a gătit. Te-ai fi aşteptat poate ca felurile de mâncare alese să fie pe specificul locului. Din contră, Răzvan Voiculescu aduce bucătăria internaţională în satul românesc.

Am putea spune că e un concept fusion, al contrastelor ce scot în evidenţă părţile opuse, un joc al aproapelui, familiarului cu departele. E un demers ludic, care pune faţă în faţă două lumi.

Totuşi, Răzvan Voiculescu nu se îndepărtează de imaginea tradiţională, idilică şi pentru mulţi clişeizată a satului românesc, cu impresia lui de abundenţă, de sănătos, de arhaic şi de timp care stă pe loc. Chiar şi atunci când în peisaj apar fructe de mare, rodii sau sosuri exotice. Veşnicia s-a născut la sat, nu? La fel şi foamea, dar şi mâncărurile şi gătitul sănătos.

E al zecelea album al fotografului Răzvan Voiculescu, dar primul realizat în echipă. Bucătarii hoinari care i-au fost alături în peregrinările de doi ani sunt Şerban Georgescu, Horia Şimion, Adrian Caramatescu, Marcela Cosnean şi Elena Daniela Graură. Cu ei a bătut la porţile oamenilor încercând să-i convingă să-i lase să gătească la ei în casă. Apoi, ţăranul român era invitat la masă cu somon fume.

În Rudărie, în Banat, au gătit homar, în Letea au fotografiat din copac şi au gătit salată cu scrumbie, mere şi rodii, la Mândra, în Ţara Făgăraşului, s-a născut un muşchi de porc cu ciocolată picantă, spanac, rodie şi portocale iar la Ceptura au făcut o tajina marocană.

Practic, avem aproape 300 de pagini de fotografii cu mâncare, oameni şi locuri care-ţi lasă o senzaţie de preaplin, de bogăţie, de lume idilică unde bucatele nu mai ţin cont de graniţe. Dacă alţi fotografi îşi îndreaptă obiectivul către transformările pe care societatea contemporană le-a impus, mai bine sau mai rău, satului românesc, spre sărăcie sau izolare, Răzvan Voiculescu procedează invers: încearcă să ne convingă că lucrurile au rămas frumoase.

Cum fotografia lui Răzvan Voiculescu este una accesibilă, pentru toate gusturile (în cazul acesta, atât la propriu cât şi la figurat), directă şi în tuşe clare, Bucătăria Hoinară devine un bun cadou de Crăciun sau pentru cineva plecat din ţară. Nu dă reţete, dar efectul e garantat. Îţi lasă gura apă la fotografii, sinceri să fim. 🙂

Albumul este însoţit de un DVD pe care găsim un film de making of al albumului, cu poveşti haioase, cadre interesante şi întâmplări din spatele fotografiilor. Pe site-ul lui Răzvan Voiculescu sau pe cel dedicat albumului puteţi citi şi mai multe poveşti sau puteţi interacţiona cu el pe Facebook.

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


2 comentarii
  1. Aurora

    Felicitari pentru album! Este unul dintre cele mai creative proiecte pe care le-am vazut in utlimul timp… Este adevarat si corect ca hoinarelile si delicioasele cine/pranzuri le-ai strans intr-un album… de arta culinara impletita cu traditii si locuri veritabile romanesti. Inca o data, felicitari! Si la cat mai multe proiecte la fel de creative!

    Reply
  2. Pingback: Concurs! Câştigă albumul foto Bucătăria Hoinară de Răzvan Voiculescu! « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *