Bookaholic

Eternele discuții pornind de la întrebările Cartea sau filmul? Care versiune este mai bună? mă obosesc, de cele mai multe ori. Și asta pentru că, cel puțin teoretic, știm cu toții două lucruri: unu, că vorbim despre două discursuri complet diferite (cel literar și cel cinematografic) și doi, că niciodată imaginația nu va putea fi concurată de concret (altfel spus, cartea primează întotdeaua, tocmai pentru că ce-ți imaginezi tu nu-și imaginează cel de lângă tine, iar amândurora vi se pare că versiunea personală e mai bună, așa că un regizor nu va putea să redea pe ecran ambele variante). 

Practic, chiar dacă știm lucrurile de mai sus, de fiecare dată când vedem adaptarea unui film pe marele ecran începem să ne plângem: Bineînțeles, iar au stricat cartea sau Nu mai merg la o ecranizare niciodată! ori Actorul meu de suflet l-a stricat pe personajul meu literar preferat! sau Regizorul e bătut în cap, n-a înțeles nimic (între noi fie vorba, poate că a înțeles el ceva, dar nu a putut să transpună pe ecran, asta e) sau Măcar costumele au fost faine (se aplică și pentru coloana sonoră) ș.a.m.d. (continuați voi, știți care-s replicile favorite).

Nu toți suntem dispuși să facem un pact cu limbajul cinematografic și să ne amintim, înainte de a merge la un film, că mijloacele literare sunt infinit mai bogate decât cele cinematografice, că într-o carte poți scrie tot ce-ți trece prin cap, dar mai greu să faci același lucru pe sticlă, că un volum poate fi citit și în 10-20 de ore, dar un film trebuie să dureze maxim 2 ore (și-așa e mult). Iar acestea sunt doar aspectele de la suprafață.

Nu am prea auzit nici ca scriitorii să fie mulțumiți de cum au fost ecranizate cărțile lor – și dacă nici ei nu înțeleg diferențele, atunci cine? (Sigur, aici puteți să mă contraziceți, spunându-mi că unele adaptări sunt de-a dreptul penibile, iar vina este, într-adevăr, a incapacității regizorului de a face treabă bună.) Dar gândiți-vă și la săracii regizori: ei fac un film pentru că iubesc cartea, îi iubesc autorul și îi aduc cumva un omagiu – acum, că m-am gândit la asta, mi s-a făcut milă de ei, e ca într-o relație când unul iubește foarte mult, iar celălalt este indiferent sau chiar nu-l suportă.

Totuși, de cele mai multe ori, ne trezim că așteptăm apariția unei ecranizări. De ce, dacă tot știm că nu se va ridica la nivelul așteptărilor noastre? Dintr-un masochism livresc? Pentru că ne place să criticăm, să despicăm firul în patru? Sau pentru că sperăm ca fraierii, de fiecare dată, că acum va fi altceva? Habar nu am, drept să vă spun.

Ce știu e că, cel puțin în ceea ce mă privește, merg să văd filme pentru că-mi plac (încă sper să ajung să fac un lungmetraj cândva sau măcar să asist la realizarea lui). Iar de cele mai multe ori, accept convențiile și încerc să-i găsesc părțile bune dacă a fost foarte slab.

Imposibil să nu vă fi întrebat, dacă ați citit ce-am scris până acum, ce m-a apucat să redeschid un subiect atât de tăios. Explicația este simplă: am dat peste un infografic (știu, din nou) care punea iarăși problema carte versus film. Cei de la lovereading.co.uk, care l-au realizat, au încercat să fie cât mai obiectivi: au săpat din link în link, adunând toate opiniile critice pozitive sau negative ale ecranizărilor și cărților din ultimii 22 de ani. Un fel de sondaj online, dacă vreți. Și ne-au arătat cine a câștigat bătălia – fără să trișați uitându-vă, cine credeți voi că a ieșit învingător: filmul sau cartea? (click pe imagine pentru a o mări)

Mi-a plăcut tare mult că au tratat fiecare ecranizare cu cartea aferentă în parte, iar apoi au calculat victoriile adunate: 39 în favoarea cărților și 19 câștiguri înregistrate de filme. Cărțile câștigă detașat (yeeeeeey).

Totuși, trebuie să recunosc că nu mă așteptam ca filmele să aibă atât de multe puncte – deși, acolo unde au, tare mi se pare mie că volumele în cauză erau cam slabe, iar ecranizările le-au mai scos fața (deși Atonement al lui Ian McEwan să fie mai slabă decât ecranizarea lui Joe Wright? Pe ce lume? Sau Stăpânul inelelor scrisă de JRR Tolkien să aibă mai puține puncte decât ecranizarea lui Peter Jackson? Helloooo?! Asta ca să dau doar două exemple).

Însă sunt de acord că unele filme sunt aproape la fel de bune ca volumele respective sau sunt altă mâncare de pește, gustoasă și care poate fi judecată separat de carte. Cum ar fi Pianistul (carte și film) sau The Virgin Suicides (carte și film).

M-am uitat prin recenziile noastre de filme, gândindu-mă că ar fi fain să completez lista ecranizărilor care merită văzute (fie pentru că sunt extrem de bune, fie pentru că respectă cartea/ piesa/ povestirea, fie pentru că sunt fenomenale din punct de vedere cinematografic). Iată câteva: Jocurile Foamei: Sfidarea, Domnișoara Christina, Behind the Candelabra, Fundamentalist fără voie, Trenuri cu prioritate (mai bun decât cartea lui Hrabal!), Însemnările unui tânăr medic, Sunt o babă comunistă!, Marele Gatsby, Anna Karenina, Intimacy, Blade Runner, Viața lui Pi, Lista lui Schindler, Portocala mecanică (mai frunzăriți voi aici, ca să nu vă plictisesc eu 🙂 ).

Fac o mică paranteză și vă spun că îmi pare rău că n-am apucat până acum să scriu despre unele filme care chiar mi-au schimbat perspectiva despre viață, literatură și cinematografie, cum ar fi Amadeus-ul lui Milos Forman, după piesa lui Peter Shaffer. Neapărat de văzut!

Și după tot periplul acesta prin lumea cărților și a filmelor, bătălia tot continuă. Cândva, mi-ar plăcea să aud, la unison, o părere de tipul cartea este excelentă, iar filmul este făcut după chipul și asemănarea cărții. Adică să nu ne mai împărțim în tabere.

Asta nu înseamnă că, în continuare, nu aștept alte ecranizări anunțate în 2014 – cum ar fi Dune, Sherlock Holmes, Hunger Games (partea I a ultimei cărți din trilogie), Austenland, Romeo și Julieta etc. 

Sunt tare curioasă: voi ce păreri aveți? (Puteți să aruncați cu roșii … în comentarii)

Sursa: ebookfriendly.com

Sursă imagine principală