Silvia Dumitrache

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


„Mă sperie obiectificarea frumuseții“ – interviu cu Neil LaBute

Neil LaBute, dramaturg, cineast, prozator american, a devenit cunoscut prin piesa În compania bărbaților (1997), care a și fost ecranizată și a cîștigat premii la festivaluri prestigioase, la Sundance Film Festival, Independent Spirit Awards și New York Film Critics Circle. Piesa Mărimea contează (XXL. Fat Pig) a avut premiera în off-Broadway în 2004, iar în 2005 a cîștigat Outer Critics Circle Award. A fost jucată și în Londra, în 2008, montare care i-a adus o nominalizare la Premiul „Laurence Olivier“ pentru Cea mai bună nouă comedie. Mărimea contează (XXL. Fat Pig), un spectacol despre felul în care aspectul fizic influențează destinul oamenilor, va avea premiera pe 26 mai, la Teatrul Nottara, în regia lui Cristi Juncu, scenografia Cosmin Ardeleanu, și cu o distribuție formată din Raluca Tița, Vlad Zamfirescu, Tudor Aaron Istodor, Andi Vasluianu și Irina Velcescu. Citeşte tot articolul


Revoluția digitală – vizionari și creatori în „Inovatorii”, de Walter Isaacson

O incursiune fascinantă în epoca digitală, cu toate întâmplările, șansele și pasiunea neobosită care au concurat la crearea celei mai avansate modalități de expresie umană, cartea Inovatorii a lui Walter Isaacson, editor general al revistei Time și autorul cărții Steve Jobs (apărută și la noi, tot la Editura Publica, în 2012), este o narațiune aproape literară, cu o acțiune care începe în secolul XIX și ține pînă în prezent, iar cei care au contribuit la această revoluție devin personaje într-o poveste în continuă scriere. Citeşte tot articolul

Pac, un zîmbet. „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, Teatrul Metropolis

După un spectacol-lectură în cadrul Undercloud 2013 după romanul Domnul Ibrahim și florile din Coran, despre care a scris Eli (aici), a venit și momentul adaptării lui pentru scenă. Pornind de la povestea din romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt (apărut și la noi, la Editura Humanitas), spectacolul Domnul Ibrahim și florile din Coran, în regia lui Chris Simion, montat la Teatrul Metropolis în februarie 2016, este o pledoarie pentru toleranță – religioasă, etnică, rasială –, un mesaj binevenit într-o societate tot mai închistată și mai defensivă cu propriile prejudecăți. Cu o distribuție care îi reunește pe Vlad Logigan, Marian Râlea, Claudiu Bleonț, Magda Catone, Lia Bugnar și Amelia Ursu, spectacolul lui Chris Simion recreează atmosfera Parisului din anii 60, din perspectiva unui copil de treisprezece ani, curios să descopere lumea și să înțeleagă universul de multe ori irațional și gri al adulților. Și, mai mult decît orice, tînjește să fie iubit. Citeşte tot articolul

Raskolnikov la a treia. „Crimă şi pedeapsă”, Teatrul Bulandra

În 2016 se împlinesc zece ani de reprezentaţii ale unuia dintre cele mai longevive spectacole de la noi, Crimă şi pedeapsă, la Teatrul Bulandra. În regia şi dramatizarea lui Yuri Kordonsky şi cu o distribuţie stabilizată acum la Marian Râlea, Marius Manole, Richard Bovnoczki, Vlad Logigan, Rodica Lazăr şi Anca Androne, spectacolul se joacă la Sala Toma Caragiu – Studio Space şi propune o perspectivă inedită, modernă asupra bine-cunoscutei poveşti despre vinovăţie şi încercarea de justificare a unei crime. Citeşte tot articolul

„Cred că de multe ori trebuie să-ţi inventezi grădina interioară” Interviu cu Ioana Bâldea Constantinescu

Cunoscută în special pentru emisiunea „Oraşul vorbeşte” de la Radio România Cultural, Ioana Bâldea Constantinescu a debutat recent la Editura Humanitas, cu romanul Dincolo de portocali, o carte ce îmbină şase poveşti, cu personaje care se intersectează dincolo de orice graniţă, în acest joc postmodern în care autorul se retrage şi îl lasă pe cititor să se piardă în poveste, să o simtă, să o trăiască. Am stat de vorbă cu Ioana Bâldea Constantinescu despre această minunată aventură pe care a început-o în lumea literaturii, despre puterea imaginaţiei şi despre importanţa de a ne găsi fiecare propria noastră grădină de portocali. Citeşte tot articolul

„Filmul este o cercetare pe care oamenii o fac asupra timpului“ – Interviu cu Cezar Gheorghe

Debutul editorial al lui Cezar Gheorghe – „Gândirea-cinema” (Cartea românească, 2014) – aduce, în planul criticii de film contemporane, o nouă perspectivă, filozofică, asupra cinematografiei, propunând conceptul de gândire-cinema, prin care îşi propune să răspundă întrebării „Ce poate şti corpul tău despre film?”. Analizând momente-cheie din evoluţia cinematografiei, filme-cult precum „Oglinda” de Tarkovski sau „Ultimul an la Marienbad”, în regia lui Alain Resnais, şi filtrându-le prin teorii ale interpretării cinemaului din perspectivă filozofică, de la Bazin la Bergson şi Deleuze, criticul Cezar Gheorghe ne invită să vedem în cinema o modalitate complexă de a ne reîntoarce către viaţă. Pentru că cinemaul trebuie să adopte limbajul trupului pentru a se exprima, iar limbajul trupului este limbajul vieţii. Citeşte tot articolul

Into the Woods (film) – când personajele ies din poveste şi coboară în realitate

Dacă vă plac poveştile postmoderne, cu personaje bine-cunoscute din basmele clasice ale copilăriei plasate într-un context inedit (plus într-un cadru de musical), atunci „Into the Woods” este un must see. În regia lui Rob Marshall, „Into the Woods” este o adaptare după musicalul lui Stephen Sondheim, bazat pe cartea lui James Lapine. Musicalul a avut un mare succes pe Broadway, la sfârşitul anilor ’80, primind numeroase premii Tony, cele mai prestigioase pentru performance-urile de pe Broadway. Citeşte tot articolul

Dreptul la blasfemie. Salman Rushdie, „Versetele satanice”

Încă din Antichitate, blasfemia era un păcat greu, condamnat cu moartea. Că această atitudine se continuă şi astăzi este unul dintre marile mistere ale umanităţii, care pune sub semnul întrebării tocmai ideea de umanitate. Inclusiv în legislaţia unor ţări din Vestul Europei se mai prevăd pedepse pentru luarea în derâdere a simbolurilor religioase şi a credinţelor. Prezentul nu este prea generos nici cu literatura, iar Salman Rushdie este unul dintre scriitorii care au resimţit acut ce înseamnă să intoleranţa, care ia forme monstruoase, chiar atunci când pretextul este un roman acuzat că ia în derâdere „lucruri sfinte". „Versetele satanice”, roman publicat în 1989, i-a adus din partea ayatollahului Iranului, Ruhollah Khomeini, neaşteptatul „premiu” fatwa – un edict prin care întreaga lume musulmană era somată să facă astfel încât Salman Rushdie şi editorii săi să fie ucişi – iar dacă Rushdie însuşi a reuşit să evite până acum atacurile, nu la fel de norocoşi au fost editori sau traducători din toată lumea, atacaţi sau chiar omorâţi. În anumite ţări, cărţile sale au fost interzise, iar în altele, exact cum citeam în distopia Fahrenheit 451 a lui Ray Bradbury, au fost arse în public. Citeşte tot articolul

Umor gol-goluţ. David Sedaris, „În pielea goală”

„În pielea goală” („Naked"), autobiografia umoristului american David Sedaris, este, în acelaşi timp, o naraţiune a descoperirii de sine şi o radiografie inedită a lumii în care trăim. Ce reconfortant să vezi că realitatea poate fi privită şi prin ocheanul darnic al umorului şi că, în definitiv, orice ni se întâmplă e posibil să fie exploatat prin potenţialul său comic... David Sedaris ştie să găsească umorul în cele mai mici detalii ale existenţei, în cele mai nesemnificative aspecte ale vieţii mundane, care, în mod normal, ar trece neobservate sau interpretate cu amărăciune. „În pielea goală” este un road trip la capătul căruia autorul acumulează nu doar experienţe pe care să le poată povesti apoi la bătrâneţe, ci descoperă ceva extrem de important: încrederea în sine şi felul în care să se raporteze cel mai adecvat la el însuşi şi la ceilalţi. Citeşte tot articolul

Moartea este mai frumoasă atunci când visezi. „La ţigănci” (Unteatru)

Cred că odată cu nuvela La ţigănci mi s-a deschis cu adevărat apetitul pentru literatură. Dacă o citeşti la vârsta potrivită, adică în prima parte a adolescenţei, poate să aibă un asemenea efect. M-a făcut iniţial să-mi doresc să citesc scrieri în acelaşi stil, iar apoi pur şi simplu să citesc. Şi acum caut acel sentiment pe care mi l-a lăsat L” – dorinţa de a vedea mai mult dincolo de ceea ce interpretează simţurile noastre imediate, de a crede că poate să existe ceva mai mult decât ne-o arată realitatea, că în plină existenţă de zi cu zi, putem să descoperim ceva „altfel”, trebuie doar să ştim să privim şi să fim deschişi. Plus că, de atunci, am simţit că Bucureştiul are o altă încărcătură, Mircea Eliade a ştiut mereu să învăluie acest oraş într-o aură mitologică şi să te facă să îl priveşti cu alţi ochi, cel puţin mai îngăduitori. Deşi consider că Eliade are şi un mare potenţial teatral, nuvelele sale nu au intrat prea mult în atenţia scenei româneşti (poate pentru că, în general, literatura fantastică nu atrage atât de mult), aşa că montarea după La ţigănci”, la Unteatru, cu premiera în octombrie 2014, a fost o surpriză. Cu atât mai mult cu cât se îndepărtează total, şi bine face, de celebra reprezentaţie a lui Alexander Hausvater, în urmă cu aproximativ zece ani, la Teatrul Odeon. Citeşte tot articolul

Noul moralism al lumii conduse după cea de-a unsprezecea poruncă. James Meek, „Invaziile inimii”

Numit de Philip Pullman „un thriller moral”, cel mai recent roman al scriitorului britanic James Meek, Invaziile inimii (tradus în română la Humanitas Fiction, de Carmen Toader), propune o reconsiderare a grilei de valori morale, plasând personajele într-un relativism în care conceptele de bine, rău, adevăr sau minciună nu mai pot fi conţinute de o definiţie clară. Eroii – sau antieroii – lui James Meek trec „dincolo de bine şi de rău”, devin inclasificabili, singurul lor scop fiind acela de a îndemna la o judecată mai nuanţată şi mai puţin pripită a evenimentelor pe care le observăm. Citeşte tot articolul

2014-ul meu literar – Silvia Dumitrache

Anul 2014 a fost un an bogat literar, atât în ceea ce priveşte cărţile descoperite, cât şi evenimentele şi spectacolele realizate după cărţi. Mai mult decât în alţi ani, am reuşit să-mi extind aria de preferinţe de citire şi am inclus în lista mea şi volume care se află la graniţa dintre ficţiune şi nonficţiune, dar şi cărţi de nonficţiune. A fost, de asemenea, un an excelent în ceea ce priveşte dialogurile cu scriitorii, atât români, cât şi străini. Citeşte tot articolul

Pe fast-forward în second life. Andrei Zbîrnea, „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)”

După debutul cu volumul de poeme „Rock în Praga” (2011), Andrei Zbîrnea revine la Editura Herg Benet, cu o poezie a deconstrucţiei şi a disipării eului în haosul tot mai derutant al lumii contemporane, fără să îi imprime o notă de lamentaţie. În „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” (2014), prin vocea personajelor Ásha și Kazim, poetul devine pur şi simplu un observator al realităţii şi, departe de a merge în căutarea timpului pierdut, încearcă să ofere o soluţie personală pentru adaptarea la noul mediu fragmentar în care trăim. Andrei Zbîrnea propune o poezie a prezentului, pe care nici nu-l urăşte, nici nu-l iubeşte, ci şi-l asumă cu maturitate, încercând să-i descopere şi părţile bune, şi cele rele, un prezent în care este loc pentru orice, dar în care s-au şi spulberat toate siguranţele anterioare. Este o lume a violenţei acceptate tacit, dar în care poate încă să îşi mai facă loc un strop de poezie. O poezie a contemporanilor cu protestul, cu violenţa, cu totalitarismul ce a căpătat feţe noi, cu uriaşa deschidere a tehnologiei. Citeşte tot articolul

„Scriu pentru a-mi amâna moartea.” Interviu cu Toni Marques

Unul dintre invitaţii speciali ai celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură (3-6 decembrie 2014) a fost Toni Marques, scriitor şi jurnalist brazilian. Este, de asemenea, editor pentru emisiunea Fantástico a Globe TV, precum şi curatorul FLUPP, festival internaţional de literatură găzduit de comunităţile din ghetourile Braziliei. A publicat patru cărţi şi a editat antologia „The Book of Rio”. Am stat de vorbă despre spaţiul literar brazilian contemporan, despre temele sale favorite, dar şi despre ce îl motivează să scrie. În speranţa că scrierile sale vor fi în curând traduse şi în română, vă invităm să citiţi acest interviu pentru a afla o frântură despre un spaţiu literar care, deocamdată, ne este relativ necunoscut. For the english version, please click here Citeşte tot articolul