Tocmai am terminat de citit “Poker. Black Glass”, al lui Bogdan Coșa, al doilea roman dintr-o trilogie pe care a început-o în 2010 cu “Poker” – carte câștigătoare la concursul de debut al editurii Cartea Românească – iar senzația pe care-o am acum este aceea că am mers cot la cot cu protagonistul printr-un canal subteran, întunescos și rece, unde doar lumina anemică a unei brichete a arătat ochilor mei instantanee triste din viața lui.
“Poker. Black Glass”, apărut de curând la Cartea Românească, este un roman scurt – cu capitole ale căror titluri citează versuri din poemul “Black Glass Soliloquy”, al lui Ben Mirov – ce continuă povestea personajului principal din romanul “Poker”. Tudor Klein, zis Zarul, a renunțat la modul de viață periculos pe care-l practica în prima carte – acela de a juca poker la limita legalității – confruntându-se aici cu o realitate și mai amenințătoare: este pe punctul de a-și pierde mințile.
Tudor Klein este un tip de vârsta scriitorului, 25 de ani, care-și rememorează trecutul îndepărtat și trecutul recent, cu chipuri dragi, cu iubite pierdute pe veci, cu experiențe dureroase gen copilăria trăită în sărăcie și lipsă de afecțiune, cu morți violente care-i rămân pe retină și-n suflet, cu lupte ratate.
Sunt multe momente tensionante în carte însă punctul culminant se află chiar la început, unde aflăm că Tudor Klein a cam luat-o razna, aflându-se într-un fel de sanatoriu, unde medicii îl interoghează pentru a-i putea stabili un diagnostic. În acest interogatoriu își începe el poveastea:
“Am venit în București când aveam doujdoi de ani. Acum am douăjcinci, luna asta i-am împlinit. În Brașov eram jucător semiprofesionist de poker, dar înainte de asta am fost huligan”.
Și povestea continuă cu amintiri despre nebunie, după cum este intitulată cea de-a doua parte a cărții, cele mai vii fiind cele cu momentele negre care l-au împins puțin câte puțin peste pragul șubred al normalității. Își amintește despre copilăria petrecută în Codlea (Brașov), în cartierul Colorom – numit astfel după fabrica de vopseluri și coloranți chimici, unde “singura satisfacție era că ouăle de Paște chiar erau roșii, pentru că le fierbeau într-o vopsea în care își fierbeau de obicei blugii când se plictiseau de culoarea inițială impusă prin serie” -, despre Bucureștiul infect unde trăiește acum singur, depresiv, fără prietenii la care a renunțat de bună voie, fără iubita Irina care a ales să-l părăsească.
Acest prezent sumbru pe care-l trăiește mai mult din inerție, trăgând de el între niște puncte cardinale care nu-i aduc însă nici o bucurie – o mansardă amărâtă, unde locuiește, universitatea, unde este asistent, ambasada, unde lucrează la lopată, cluburi de noapte – este rodul unui arbore genealogic cu rădăcini bolnave.
Tudor Klein cel de-acum, fără nici o direcție, atins de aripa nenorocului și a schizofreniei este – așa cum lasă să se înțeleagă autorul – un “produs genetic al combinării celor două tabere monstruoase ale celui de-Al Doilea Război Mondial – referire la buncii lui, unul, poștaș bețiv, cel de-al doilea Fritz Klein, medic celebru care a servit în lagărul de femei de la Auschwitz, n.r. -, două mari puteri ce aveau să joace, pe lângă mizeria de acasă, începând cu adolescența, un rol important în definirea comportamentului bipolar, trăgând permanent natura mea în direcții opuse, disputându-și fiecare moleculă AND, până la ultima”.
Soluții pentru a scăpa de un destin implacabil? “Știu că a te sinucide are tot atât de puțin sens cât și a rămâne în viață”, își spune Tudor la un moment dat. Așa că nu-i rămâne decât să mai închidă o ușă, să-și pună rucsacul în spate și să pornească spre altă casă, spre alte chipuri, spre alte dimineți.
“Poker. Black Glass” e o carte a naibii de tristă, despre un suflet în derivă, dar prin fiecare rând scris bate vânticelul proaspăt al speranței. Cu asta rămâi, după ce ai terminat de citit romanul, dincolo de frământările cu care te-a molipsit Tudor, dincolo de întrebările pe care ți le pui în legătură cu el, cu tine, cu viața ta, chiar și dincolo de posibilele reproșuri pe care ai avea să le aduci cărții – eu așteptam, spre exemplu, să fie dezvoltat undeva în carte (poate la final?) acel capitol de început cu Tudor la spitalul de nebuni. Cartea se termină, în schimb, cu un mini portret și cu o imagine black despre viitor, care te înfrigurează dar care te și liniștește în același timp oferindu-ți o felie caldă de adevăr rece: cu toții suntem niște posibili nebuni în căutarea normalității.
“Sunt copilul revoluției, o stea blestemată, la naștere atât mi-a fost oferit. Sunt dintre cei care vor trăi toată viața-n chirie dacă apuc să ies vreodată de sub tavanul acesta mucegăit. Pe chip voi păstra mereu brazdele adânci ale vieții, resemnarea, și nu fiindcă n-am reușit – pentru că valori ca “familia” sau “educația”, din cauza familiei și a educației, au rămas literatură clasică, fiind imposibil de dus mai departe, ceva foarte abstract, imposibil de oferit…Sunt lângă tine, copile, și știu negreșit. Toți ne ascundem, într-un fel sau altul, până lumina se pierde la sfințit”.
Surse foto: colocviu2011.wordpress.com, dela0.ro, emag.ro, facebook.com
Cartea poate fi comandată din librăria online Cărturești. Dacă introduceți codul Bookaholic la orice comandă, veți beneficia de 15% reducere în librăria online Cărturești
