Cautare dupa "nedelciu"
Variaţiuni în căutarea literaturii – despre Mircea Nedelciu şi literatura de ieri şi de azi
Fresh literar cu Adina Diniţoiu, despre Mircea Nedelciu, 25 februarie, Club A
Mircea Nedelciu. Un capitol nou
Ioana Geacăr: „«Mica moarte tranzitorie» te ajută să suporți realitatea” (interviu)
Recviem pentru nuca verde apărea în toamna anului 2015 la Editura Casa de Pariuri Literare, cu o grafică a copertei realizată de Ștefan Doru Moscu. Despre Recviem pentru nuca verde, Răzvan Țupa scria: „Într-un volum în care singurele cuvinte scrise cu majuscule sunt Târgovişte, Breughel cel Bătrân sau Hieronymus Bosch şi unde nu există nici măcar o singură virgulă, reperele poeziei sunt puse la încercare, iar încercarea supremă este legătura dintre elemente aparent disparate, dintre mărci ale fragilităţii şi ipostaze brutale, o căutare expresivă în flux permanent”. Despre reperele poeziei și încercările la care sunt acestea supuse, vom afla în cele ce urmează. Citeşte tot articolul
Adrian Georgescu: „Rețeta tinereții veșnice e să te reinventezi continuu” (interviu)
Exitus, noul roman semnat de Adrian Georgescu, e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cât de crudă ți se pare, cât de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu e chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mâini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă. Citeşte tot articolul
Seria de autor Gheorghe Crăciun la Cărturești Verona
Miercuri, 15 februarie, la ora 19.00, la Cărturești Verona (ceainărie), va avea loc un eveniment dedicat celor mai recente două volume apărute în Seria de autor Gheorghe Crăciun, unul dintre cele mai prestigioase proiecte editoriale Polirom-Cartea Românească. Citeşte tot articolul
Anchetă: 11 scriitori români despre excluderea lor din U.S.R. de către Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere
În ultimii ani, Uniunea Scriitorilor din România a reușit să provoace mai multe discuții aprinse decât orice alt subiect din domeniul editorial. Când conflictele dezbinau din ce în ce mai mult breasla scriitorilor, am aflat, mulți dintre noi cu stupoare, de existența unei Comisii de Monitorizare, Suspendare si Excludere (C.M.S.E.) în cadrul U.S.R. Comisie care a fost foarte prezentă și activă încă de anul trecut - din februarie 2016 și până în ianuarie 2017 (inclusiv), aceasta a decis să excludă din U.S.R nu mai puțin de 19 scriitori, astfel: în 2016, Dan Mircea Cipariu, Grigore Șoitu, Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perța, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius și Daniel Vorona, iar în urmă cu aproape trei săptămâni, încă șase membri: Catia Maxim, Mugur Grosu, Radu Aldulescu, Dinu Adam, Ioan Vieru și Adrian Lustig. Citeşte tot articolul
„Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen”, ediţie adăugită, de Mircea Mihăieş, în librării
„Viaţa, patimile şi cîntecele lui Leonard Cohen e cel mai frumos omagiu pe care i-l puteam aduce marelui dispărut.” (Mircea Mihăieş)
Scriitor de forţă, dar şi celebritate a muzicii, Leonard Cohen a stîrnit mereu controverse, de la primele versuri, considerate a fi la limita pornografiei, pînă la retragerea sa, la sfîrşitul secolului trecut, într-o mînăstire budistă (autoizolare întreruptă brusc pentru a reveni spectaculos, la început de mileniu, în lumea muzicii cu un nou album). Apreciat mai întîi ca scriitor şi abia spre bătrîneţe recunoscut ca un muzician de prim rang, Cohen s-a dovedit original şi în felul în care a decis să-şi trăiască viaţa. Citeşte tot articolul
Cartea anului 2016: „Ulysses, 732. Romanul romanului”, de Mircea Mihăieș
Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2016 – topurile editurilor
Duminică seara, 20 noiembrie, s-a încheiat cea de-a XXIII-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus. După cinci zile pline, tot ce îmi doresc este să am cât mai mult răgaz să citesc cărțile faine - multe, multe - care au apărut cu ocazia aceasta. Ceea ce, probabil, vă doriți și voi. Citeşte tot articolul