Bookaholic

1. When a distinguished but elderly scientist states that something is possible, he is almost certainly right. When he states that something is impossible, he is very probably wrong.*

Poate o să vă întrebați ce ne-a venit să scriem despre Odiseea Spațială. Adevărul e că nu mare lucru – faptul că am văzut accidental pe cineva citind-o în autobuz și mi-am amintit cât de mult mi-a plăcut Arthur C. Clarke atunci când l-am descoperit. Nu-s mulți scriitori pe care încerc să îi epuizez, să citesc tot ce au scris, dar autorul englez s-a numărat printre ei.

Cântecele îndepărtatului Pământ, Orașul și stelele, Rendez-vous cu Rama, Sfârșitul copilăriei, o mulțime de povestiri și nuvele și, peste toate, Odiseea Spațială 2001, un text uriaș, nu prin dimensiuni, ci prin semnificații. N-am citit niciodată un roman science fiction care să-mi inducă atât de puternic senzația aia de singurătate absolută a astronautului în spațiu, așa cum este cea cu care se confruntă Bowman când rămâne singur pe navă, la o distanță enormă de orice chiar și vag familiar, cu un robot ucigaș

2. The only way of discovering the limits of the possible is to venture a little way past them into the impossible.*

De altfel, singurătatea e un sentiment pe care îl ai de la începutul până la sfârșitul romanului. HAL e doar elementul care te face să o conștientizezi – însă de la bun început cei doi astronauți nu se au decât unul pe altul. Sunt la fel de singuri ca personajul lui Duncan Jones din Moon, cu robotul lui, GERTY.

Kubrick, în film, a conservat în mod admirabil sentimentul, prin felul în care, la fiecare ieșire în spațiu, ne forțează să ascultăm exact ceea ce ar asculta și astronauții, propria răsuflare în cască și nimic mai mult. Tu și cu tine, într-un costum de metal, fără să simți ceva solid sub picioare, ca într-o cădere a cărei finalitate nu se materializează niciodată. Can you hear me major, Tom?, cânta Bowie în 1969, la doar un an după lansarea filmului lui Kubrick, atunci când a fi marooned in space era probabil cea mai exotică nouă moarte pe care o inventase omenirea, după ce sateliții și aselenizarea o făcuseră în sfârșit posibilă.

3. Any sufficiently advanced technology is indistinguishable from magic.*

Povestea filmului și a cărții e una destul de complicată. Ambele pornesc de la o povestire de-a lui Clarke, Santinela, pe care Kubrick a vrut să o adapteze pentru marele ecran, cu Arthur C. Clarke ca scenarist. De altfel, Kubrick este cel care a ales titlul filmului.

Clarke, însă, a sfârșit prin a scrie și un roman, pe lângă scenariul lui Kubrick. Iar din eforturile celor doi au ieșit o carte și un film care se completează reciproc. Romanul are o structură narativă, iar finalul, deși impresionant, și la fel de copleșitor ca și în film, te lasă cu mai puține semne de întrebare. În cazul lui HAL, Clarke justifică acțiunile robotului printr-un conflict produs de faptul că a fost forțat să mintă cu privire la scopul misiunii.

Numai dacă citești romanul lui Clarke o să înțelegi cu adevărat ce s-a întâmplat în film. Și numai dacă vezi filmul o să înțelegi cu adevărat grandoarea viziunii celor doi. La fel ca Moon-Watcher, maimuța antropoidă care, la începutul romanului, înțelege subit cum să-și facă unelte după ce descoperă monolitul, sau ca Bowman care se uită în interiorul monolitului și exclamă: “The thing’s hollow—it goes on forever—and—oh my God—it’s full of stars!“.

*Legile lui Clarke