Bookaholic

Ca Maria din Orbitor – “Când ieşi din curtea în formă de U, Maria pătrunse în toamnă” – aşa şi noi ne-am trezit că ne punem şaluri şi hanorac seara şi că a început să ne miroase a toamnă prin ce citim. Ne-am adus aminte de toamna din Hanul Ancuţei, imaginea drumeţilor ce-şi spun poveştile la gura focului mi se reactivează ori de câte ori simt miros de struguri şi văd dealuri roşietice – şi uite aşa ăsta e momentul în care Sadoveanu mi-e chiar simpatic.

Am sărit, nu se ştie cum, la toamna orgiastică a Badislavilor, tot din Orbitor, toamna lor cu multe seminţe de mac, vise cu ochii deschişi, orgii, spirite, regrete şi părăsire. Şi pentru că filmul începea să se deruleze, am scotocit biblioteca după scenarii cu decor, intrigă şi miros de toamnă. Le pun aici ca pe bucăţelele de plăcintă cu mere pe o farfurie.

Să începem degustarea liric, cu un poet al cărui nume e predestinat pentru poeziile cu miros de debarale tomnatice, cu tăvi cu gutui şi pere, câteodată cu fese bine coapte şi aripi de îngeri rătăciţi. Cu cine altul ar fi mai erotizat şi nostalgic ceaiul toamna decât cu Emil Brumaru.  Mai jos Cântec de toamnă:

Blînd clatinat pe marile cîntare
în toamna asta fără de folos,
Nemaiiubind, cu actele pierdute,
Eu, care nu mai ştiu să scriu frumos,

Şi-mi clipocesc în suflet untdelemnuri
Stoarse secret şi surde bulioane,
Renunţ; copilăros de ce să caut
Mingi chiflicite putred prin burlane?

Şi cărei vidme dulci i-aş mai trimite
Plicuri lipite cu albuş de ou?
Brumele-şi pun în pieptul meu urechea:
Lămpi moi se surpă c-un suav ecou…

Toamna Patriarhului, de Marquez, rămâne un evergreen fie că e toamnă, fie că nu. Mai greu să găseşti o agonie atât de fantezistă şi magică despre un patriarh şi castelul lui, sechestrat într-o infinită eternitare căreia i se pune capăt “zburînd împresurat de foşnetul tulbure al ultimelor frunze îngheţate ale toamnei”.

Tristeţi de lămâie, de Julian Barnes, nu e despre toamnă, ci despre sfârşit, sfârşituri. Privite cu o înţelegere acrişoară, dar nu chiar amăruie, sub formă de ironie. Poveştile astea eu mi le imaginez zugrăvite în lumina unui soare blând, ca o lămâie, care ştii că înseamnă un sfârşit şi o încremenire în sfârşeală… tot blândă-acrişoară, dar persistentă. În paranteză fie spus, lămâia aici e folosită însă în sensul pe care i-l dau chinezii: moarte.

Brocart de Toamnă, de Teru Miyamoto, pentru că e vorba de un autor japonez foarte premiat de care abia dacă am auzit. Şi pentru că mai e vorba de o poveste de dragoste complicată, care se termină dureros, dar cu o sensibilitate demnă de maeştrii tăcerilor şi pasiunilor din estul îndepărtat. Scenariul, pe scurt, e aşa: Aki si Yasuaki divorţează după ce Yasuaki e găsit încă viu, dar plin de sânge în camera unui hotel împreună cu o tânără deja moartă. După 10 ani,  îşi vor scrie preţ de încă un an (dintr-o toamnă în cealaltă) scrisori ca să se înţeleagă mai bine pe ei, trecutul lor, poveştile prin care au trecut.

Cântece de toamnă, de Ruy Camara, un scriitor portugez care nu trebuie ratat. Este romanul lui de debut în care a reuşit, deşi mulţi încercaseră înaintea lui, să meargă pe firul tainic la vieţii lui Lautreamont, pe numele adevărat Isidore Ducasse, ale cărui Cântecele lui Maldoror, sfâşietoare şi astăzi, sunt considerate prima operă suprarealistă. Camara reuşeşte să atingă şi să ţină atmosfera tulburătoare, copleşitoare a Cântecelor, într-un roman extrem de consistent, halucinant despre Contele de Lautreamont, care trebuie citit în linişte, cu multe căni de cafea, nu ceai.

Sâmbătă, de Ian McEwan, pentru că din 2001 toamna înseamnă şi 9/11, iar cartea aceasta, despre o zi de sâmbătă din viaţa unui neurochirurg englez, se întreabă dacă mai e posibil să trăim şi să gândim la fel de-atunci încoace.

Petrecere de Halloween, de Agatha Christie, să aibă şi toamna thriller-ul ei când dovlecii se fac măşti – event-ul horror de sezon 🙂 În altă ordine de idei, v-am mai propus o (re)citire a Agathei, care dezvăluie lucruri noi, şi nu cred că mai e cazul să insistăm că un roman poliţist seara, sub aripa unei pături moi, se devorează cât ai zice plăcintă de dovleac :)) Yum!

Apropo de cărţi de citit cu pături moi, ceaiuri, cu gândul la baluri, trenuri, samovare: aici intervine maestrul Tolstoi. Prin urmare, staţi la poveşti pe-ndelete cu o carte groasă, dar frumoasă în mână. Voi alegeţi dacă să fie Război şi Pace, mai subţirica, dar minunata Moartea lui Ivan Ilici, ori poate recitiţi Anna Karenina. Chiar aşa, mai face cineva asta?

Toamnă la Pekin, de Boris Vian. Fireşte că nu e despre toamnă, fireşte că nici despre Pekin nu aflăm prea multe… doar e Vian. Cum de ce am pus-o aici? Pentru că nebunia spumoasă a lui Vian ne strecoară în decoruri de lumi absurde, utopice, funambuleşti. Da, mai avem nevoie şi de astea, chiar dacă unii ar zice că avem oricum din plin – nu vin cu aceeaşi calitate, poetic vorbind 😉

Pentru scriitori care chiar vorbesc despre toamnă, apăsaţi aici: o lungă listă cu citatele lor despre sezon vă aşteaptă.

Se face târziu şi răcoare, hai să mai băgăm o poezie şi o cântare, nu cu cri-cri, cu altceva 🙂

Fierbinte, cât mai fierbinte
Ceaiul, că mă doare,
Şi pune muzica mai tare!

Ascultăm Astenie, cu Emil Brumaru, Ada Milea şi Silent Strike:

Toamnă frumoasă cu cărţi bune să fie!