Guvernantele au reprezentat de-a lungul istoriei figuri importante în evoluţia femeii în societate. Înainte de Primul Razboi Mondial erau angajate de bază în familiile cu o anume condiţie materială, iar scopul lor, spre deosebire de dădace, era acela de a instrui copiii. Guvernantele populează din plin literatura secolului XIX, fiind, de altfel, personaje populare la momentul respectiv, ce au contribuit la emanciparea femeii. Surorile Bronte au fost printre primele care au descris condiţia guvernantelor la mijlocul secolului XIX, ele însele având experienţă în domeniu. Fiind mari fani ai lui Jane Eyre şi în copilărie visând la o Mary Poppins personală, am decis astăzi să facem o trecere în revistă a celor mai interesante guvernante din literatură.
1. Jane Fairfax
La sfârşitul secolului XVIII, guvernanta începea să aibă un rol aparte în literatură şi să se distingă de celelalte personaje. Primul roman care a exemplificat acest amănunt a fost Emma de Jane Austen, care a fost publicat în 1815. Jane Fairfax (oare întâmplător o chema tot Jane?) este orfană, a cărei familie este constituită dintr-o mătuşă, domnişoara Bates, şi o bunică, doamana Bates. Jane este portretizată drept o tânără frumoasă, inteligentă, elegantă, bine instruită şi educată, cu un talent înnăscut de a cânta la pian și din voce. Este singurul personaj din roman pe care protagonista, Emma, o invidiază. Jane nu are avere şi este “condamnată” să devină guvernantă, poziţie care nu îi place defel. Când Emma creşte şi se căsătoreşte, şi Jane părăseşte familia Woodhouse, salvarea ei venind în momentul în care se logodeşte cu un bărbat bogat.
Rolul guvernantei a continuat să apară în ficţiune şi în următoarele decenii, fiind portretizată într-o varietate de moduri: ca o figură grotescă, o influenţă rea, o fată virtuoasă, sau un angajat de jos, subminat şi umilit.
2. Rebecca Sharp
Guvernanta a devenit personaj principal în literatură o dată cu publicatea romanului Bâlciul deșertăciunilor a lui William Thackeray în 1847. Făcând o disecţie etică a claselor sociale, “Bâlciul deșertăciunilor” îşi desfăşoară acţiunea în jurul Rebeccăi Sharp, profesoară de franceză la o şcoală de fete. Aceasta este o femeie periculoasă, cinică, dornică să urce pe scara socială şi care îşi foloseşte farmecele pentru a seduce bărbaţii. Ea părăsește şcoala pentru a deveni guvernantă şi se angajează în casa lui Pitt Crawley, un baron de moravuri discutabile. Rebecca se căsătoreşte în secret cu fiul lui Crawley, însă până la final ajunge o paria în înalta societate.
Thackeray a construit-o pe Rebecca Sharp în contrast faţă de eroina Amelia Sedley. Numele şi funcţia ei sugerează că autorul a intenţionat să nu fie plăcută de cititori, însă, cu toate acestea, a devenit una dintre creaţiile sale cele mai populare.
3. Jane Eyre
Romanul Jane Eyre al lui Charlotte Brontë a apărut în acelaşi an ca “Bâlciul deșertăciunilor” şi a devenit un bestseller într-un timp foarte scurt. Scris că o autobiografie, romanul spune povestea unei fete orfane, educată la o şcoală de caritate, care devine guvernanta fetiţei misteriosului domn Rochester. Jane Eyre nu este personajul tipic feminin – este introvertită, deloc atractivă şi trece neobservată în societate. Cu toate acestea, îşi depăşeşte condiţia în momentul în care se căsătoreşte cu Rochester, cei doi îndrăgostindu-se unul de celălalt, în ciuda tuturor piedicilor.
Criticii au sugerat că, la mijlocul secolului XIX, femeile începuseră să se şcolească din ce în ce mai mult, acest amănunt, împreună cu interesul crescut în statutul incert al femeilor aparţinând clasei mijlocii în era victoriană, contribuind în mod deosebit la succesul fulminant al romanului lui Charlotte Brontë, dar şi al surorii ei, Anne, Agnes Grey, care a fost publicat tot în 1847.
4. Agnes Grey
Anne Brontë avea 19 ani când a devenit prima dată guvernantă, instruind doi copii pe care avea mai târziu să îi descrie într-o scrisoare ca fiind neascultători şi violenţi. A doua familie pentru care a lucrat (între 1840 şi 1845) a folosit drept inspiraţie pentru romanul Agnes Grey, o carte despre o guvernantă principială (şi fiică de preot) şi angajatorii ei vulgari şi egoişti.
Lucrând pentru două familii, Agnes învaţă despre toate provocările cărora o guvernantă trebuie să le facă faţă. După moartea tatălui, deschide o şcoală împreună cu mama ei şi găseşte fericirea alături de un bărbat care o iubeşte. Până la sfârşitul romanului, cei doi au trei copii: Edward, Agnes şi Maria.
5. Isabel Carlyle
În perioada anilor 1850-1860, literatura având guvernante drept personaje a luat o turnură melodramatică, punând accentul pe natura duală a personajelor de sex feminin. Fenomenul în cauză se întrezărea în toate ramurile artistice, un exemplu elocvent fiind și “Lacul Lebedelor” al lui Ceaikovski.
În romanul East Lynne, publicat de Ellen Wood în 1861, guvernanta adulteră Isabel Carlyle întruchipează frumuseţea, viclenia, răul şi latura întunecată a femeii, pe când doamna casei reprezintă idealul blândeţii, virtuţii şi maternităţii.
6. Madame de la Rougierre
Dualitate feminină se regăseşte şi în romanul Unchiul Silas (1864), al scriitorului irlandez gotic Sheridan Le Fanu, care a explorat latura suspicioasă şi temătoare a oamenilor din epoca victoriană care angajau guvernante străine. În thrillerul său, franţuzoaica Madame de la Rougierre este angajată pentru a fi guvernanta lui Maud, o fetiţă orfană de mamă. Rougierre personifică răul; ea fură, bea, plănuieşte o crimă, contrastând cu blânda şi buna verişoară a lui Maud, care o protejează pe fetiţă.
7. Guvernanta din O coardă prea întinsă
Unul din ultimele texte apărute în literatura secolului XIX, care să aibă o guvernantă drept personaj, este O coardă prea întinsă a lui Henry James, apărut în 1898. Nuvela a declanşat o serie de valuri critice la momentul când a apărut, majoritatea învârtindu-se în jurul credibilităţii scriitorului.
Textul spune povestea unei fete inocente, de la ţară, care este angajată de un burlac bogat să fie guvernanta nepoţilor săi. Pe parcursul poveştii, guvernanta-naratoare vede un bărbat înspăimântător în casă, iar mai târziu află că este fantoma fostului majordom al stăpânului. Aceasta este martoră şi la apariţia fantomei guvernantei anterioare, domnişoara Jessel, şi concluzionează ca toate aceste duhuri rele au revenit pentru a le face rău copiilor.
8 & 9. Mary Poppins & Nurse Matilda
După Primul Război Mondial, guvernantele au început să “apună” din literatură, lăsând locul dădacelor fantastice. Cea care a făcut tranziţia de la guvernantele literaturii secolului XIX la ficţiunea pentru copii a secolului XX a fost, cel puţin pentru noi, Mary Poppins. Romanul lui P.L. Travers a aprut în 1934 şi s-a transformat până în prezent într-o întreagă franciză literară. Deşi este angajată ca dădacă, Mary Poppins joacă şi un rol educativ – ea îi învaţă pe copii lecţii preţioase de conduită.
În literatură, o figură similară ar putea fi considerată şi Nurse Matilda, personajul fantastic al Christiannei Brand, care a stat la baza filmelor cu Nanny McPhee. Asemeni lui Mary Poppins, şi Nurse Matilda îi învaţă pe copii să aibă grijă de ei înşişi, iar atunci când aceştia vor fi reuşit să se descurce pe cont propriu, dispare. Una dintre cele două e purtată de o umbrelă, pe cealaltă o evaporă condiţiile meteorologice…
Guvernantele în literatură au fost, până să se fi transformat în dădace fantastice demne de a fi ulterior ecranizate pentru marele ecran, figuri importante ce au subliniat un rol distinct al femeii în societate. Unele guri susţin chiar că au contribuit la emanciparea socială şi legislativă a femeilor. Noi ne abţinem de la comentarii de gen. Putem însă să reiteram că au contribuit la o clasă aparte de personaje literare, cu care ne întâlnim cu drag chiar şi în prezent.
