Dacă a început un an nou, atunci trebuie să avem și cărți noi de citit, nu-i așa? Sau nu neapărat noi, oldies but goldies. Și cum după sărbători și petreceri avem un buget redus spre inexistent, am găsit soluția perfectă: cărți gratuite. Ne chinuim puțin să citim online, pe tabletă sau e-reader, dar merită. 

De data aceasta, mi-am tot pus în bookmarks fiecare sugestie de site pe care o primeam de la prieteni, de pe vreun blog sau peste care dădeam întâmplător. Așa că, odată ce-am strâns mai multe link-uri, am zis să le pun cap la cap și să vi le recomand și vouă. Am împărțit cele 15 site-uri în două categorii: de citit online și de descărcat.

Site-uri cu cărți online gratuite 

Digital public library of America – site online cu peste cinci milioane de cărți, articole, studii, toate provenite din biblioteci, din arhive sau muzee. Puteți găsi aici o mulțime de minunății, iar dacă sunteți la facultate, poate deveni o sursă foarte utilă pentru cercetări.

Classic Literature Library – pe prima pagină vi se dau indicii cu privire la autorii principali pe care-i găsiți, iar în dreapta aveți un meniu în funcție de naționalitatea scriitorilor (literatură clasică franceză, literatură clasică irlandeză etc.). Bineînțeles, aveți și un chenar dedicat căutărilor.

The Literature Network se laudă cu 3600 de cărți, 4400 proze scurte și poezii și 267 de autori. Este simplu de folosit, găsești și teorie literară (deși majoritatea cărților sunt de beletristică) și poți interacționa cu ceilalți cititori.

Daily Lit își propune să aducă ficțiunea mai aproape de oameni, făcând-o parte din tabietul zilnic. Dacă îți faci cont (gratuit), ei îți trimit pe e-mail-ul tău, zilnic, câte un fragment din cartea pe care ai ales-o – pe care să-l deguști în 15 minute. Dacă mai ai vreme pentru lectură, poți cere un alt fragment în aceeași zi, iar ei ți-l ”livrează” imediat. Se folosesc doar cărți care au intrat domeniul public (cele care nu mai au drepturi de autor). Dacă nu vrei să te folosești de aceste opțiuni, poți citi cărțile care te interesează online.

Read easily. Ebooks online library – deși nu are extrem de multe resurse (câteva sute de cărți), am vrut să aflați de el pentru că are la bază o idee bună: cum să citești mai ușor online. Pentru a-și îndeplini scopul, ți se pun la dispoziție diverse culori, formate, mărimi ale textului, astfel încât tu să o alegi pe cea care ți se potrivește și te ajută mai mult.

Great Books and Classics – opere de literatură până prin anii 1900 (după 1900, chiar dacă sunt înregistrate, nu se găsesc), autori clasici, volume celebre, ușor de folosit.

Get free books te atrage cu un subtitlu: All the books you need. Ei, nu chiar toate, dar ne satisfacem nevoia de cărți noi (majoritatea din America).

The Online Books Page – este, de fapt, un fel de index de cărți online gratuite (unele pot fi descărcate). 1 milion de cărți din toată lumea te așteaptă să le descoperi.

Site-uri cu cărți electronice gratuite (pentru descărcat)

Europeana este un portal mamut unde s-au strâns nu numai cărți, ci și fotografii, muzică, clipuri, puse la dispoziție de biblioteci, muzee, arhive, galerii din toată Europa. Vorbim despre 30 de milioane de articole.

Books should be free (da, frumos, nu știu ce-ar zice autorii în cauză însă) – un site micuț, cu un design simplu și cu peste 3000 de cărți în format electronic (pentru iPhone, Android, Kindle și mp3 players) și audiobook-uri. Aveți de ales atât limba în care vreți să citiți (evident, cele mai multe cărți sunt în engleză), cât și categoria (cărți pentru copii, comedii, basme, fantasy, SF, proză scurtă ș.a.). Aveți și butoane de share :).

Planet Publish nu inventariază numărul de cărți pe care-l pun la dispoziție. Este adevărat, nu se compară cu Digital Public Library of America, dar vestea bună este că puteți descărca, în format pdf, orice carte de pe site.

Free Books Spot este alt loc unde ai vrea să aterizezi – diverse categorii, de la agricultură la budism, enciclopedii, poezie, filosofie ș.a.m.d.; e-book-uri în diferite formate – majoritatea pdf, dar și epub, rtf, lit, txt, html etc.; specific site-ului este o pagină unde poți adăuga volumele pe care ți le-ai dori – iar cei care se ocupă de site le caută pentru tine; dacă ești norocos, poate au intrat în domeniul public și le poți accesa apoi.

Free Ebooks îți cere să-ți creezi un cont. Pentru unul gratuit, beneficiezi de 5 cărți de descărcat pe lună, numai în format pdf și txt. Este ok, nu-i așa? Decât deloc …

Ebook lobby – un site mic (de exemplu, au doar 15 cărți în categoria ”literatură și ficțiune” și 19 e-book-uri în cea pentru copii), cochet, care-și trage resurse din site-uri mai mari. Dacă nu vrei să te pierzi, aici trebuie să intri.

Bookyards, library to the world – 18.000 de cărți, 33.000 de link-uri unde găsești e-book-uri, acces la librării online (peste 800.000 de cărți online). Un paradis bookaholic :).

 

Să vă folosească, deci!

Sursă imagine principală

 

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


25 comentarii
  1. Gabriela

    ….de fapt butoanele de download sunt cat de poate de vizibile, dubios de vizibile, doar ca apasand pe ele, nu se intampla nimic….de fapt, mie mi s-a intamplat sa ma procopsesc cu un virus. Nu am fost incantata de cunostinta.

    Reply
  2. George

    doresc mult de tot sa citesc electronic operele unor scritori romanica;Theodor Constantin, Cezar si Camil Petrescu,Radu Tudoran, si alti Numai daca se poate Va multumesc mult George

    Reply
  3. viviana

    multumesc de informatii, sunt chiar utile. lumea pare sa uite scopul informativ al articolului si bagatori de vina se gasesc peste tot. achiesez la ce a spus Man. Chagal.
    As mai putea adauga si http://www.ebook3000.com/. Am descarcat multe carti de calatorii de acolo.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *